10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinNopţile Patriarhului

Nopţile Patriarhului

de Tatiana Niculescu-Bran, Editura Polirom

Patriarhul are nouăzeci şi doi de ani, un trecut controversat şi probleme cu prostata. Trăieşte într-un palat, slujit ca un împărat bizantin. Nopţile îi sunt bântuite de boală şi de amintirile unei vieţi închinate deopotrivă Bisericii şi puternicilor zilei, fie ei legionari sau comunişti. Zilele îi stau sub semnul urgenţei: trebuie să-şi asigure succesiunea în scaunul de Patriarh. Viclean şi hâtru, bătrânul se ştie înconjurat de inşi unşi cu toate alifiile, gata oricând să-i ia locul. Pe prietenii credincioşi îi poate număra pe degetele de la o mână. Tinerii din lumea lui îi detestă compromisurile politice, iar cei care au cu adevărat puterea îl amăgesc, lăsându-l să creadă că e stăpânul propriilor decizii. Tentaculele puterii îl însoţesc până în pragul morţii şi chiar dincolo de ea. Va reuşi Patriarhul să dejoace planurile rivalilor săi?
„Literalmente vorbind, nopţile Patriarhului din cartea mea sunt nopţi de vară caniculară. În cele trei nopţi dinaintea morţii personajului, se fac şi se desfac tot felul de lucruri. Simbolic vorbind, dacă toamna e anotimpul maturităţii coapte, Patriarhul din romanul meu e deja la vârsta senectuţii, mai curând către iarna decât către toamna. Dar, ca roman despre putere, singurătate şi moarte, da, se poate spune, păstrând toate proporţiile de rigoare, că «Nopţile Patriarhului» poate fi şi un roman aflat sub zodia lui Garcia Marquez. E o poveste despre putere, politică şi bătrâneţe“, a spus autoarea.
Tatiana Niculescu-Bran a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi Institutul European de Jurnalism de la Bruxelles. Între 1995 şi 2004, a fost redactor la Radio BBC World Service, secţia română de la Londra. Între 2004 şi 2008 a condus biroul BBC WS de la Bucureşti. În 2010, Liternet i-a publicat piesa de teatru „Brâncuşi contra SUA“, o abordare inedită a celebrului proces cu acelaşi nume intentat de Brâncuşi statului american în 1926. Tatiana Niculescu-Bran a mai publicat romanele „Spovedanie la Tanacu“ şi „Cartea Judecătorilor“ care, în dramatizarea autoarei, au devenit piesă de teatru. Piesa „Spovedanie la Tanacu“ a avut premiera la Teatrul La MaMa din New York în 2007, în regia lui Andrei Şerban.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS