7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Horoscop

Berbec
În mediul familial pot apărea astăzi stări conflictuale destul de aprinse. Le veţi putea aplana doar dacă vă veţi păstra calmul proverbial. Afacerile pot totuşi să cunoască o creştere semnificativă în urma analizei pe care aţi făcut-o cu prudenţă maximă, iar roadele muncii dumneavoastră vor ieşi astfel la iveală, în zilele ce vor urma. Prietenii sunt alături de dumneavoastră, făcându-vă să vă daţi seama că lucrurile vor evolua în bine.

Taur
Cu puţină bunăvoinţă, reuşiţi să vă convingeţi partenerul să facă tot ce vă doriţi. Dacă sunteţi deschis şi sincer, atunci lucrurile vor fi clare şi simple. Vă preocupă viaţa de familie şi rezolvaţi unele treburi prin casă, lucru care vă face bine, deoarece vă rupe puţin de grijile de la serviciu. Pentru noua situaţie sentimentală aţi pregătit trei atuuri majore: încrederea şi entuziasmul.

Gemeni
Simţiţi nevoia să aveţi parte de experienţe noi în domeniul sentimental. Dacă aveţi totuşi o relaţie stabilă, puteţi face ceva pentru a condimenta viaţa de zi cu zi cu o surpriză frumoasă şi incitantă. În relaţia cu familia reuşiţi să vă impuneţi punctul de vedere cu foarte mare pricepere. Ştiţi cum să vă purtaţi şi ce să spuneţi pentru a vă face ascultat. În curând, veţi primi veşti bune legate de bani.

Rac
Bucuria cu care vă întâmpină persoana iubită sau modul ei de a reacţiona la gesturile dumneavoastră depinde mult de felul în care vă purtaţi cu ea. Dacă veţi fi înţelegător, blând şi afectuos, veţi primi la fel de mult pe cât oferiţi. Astăzi s-ar putea să simţiţi nevoia să staţi mai mult singur, însă nu este cea mai bună soluţie. Aveţi energie şi exuberanţă cum nu aţi mai avut de foarte mult timp.

Leu
Prietenii dumneavoastră vă fac o propunere foarte tentantă. Dacă o veţi accepta, veţi avea parte de o zi frumoasă. Evitaţi însă subiectele spinoase. Chiar dacă vă doriţi să-i ajutaţi pe cei dragi, se poate ca o iniţiativă venită din partea dumneavoastră să fie privită ca un ajutor care nu a fost niciodată solicitat. Chiar dacă vă este greu, trebuie să lăsaţi oamenii să facă tot ce-şi doresc, indiferent de consecinţe.

Fecioară
Aveţi tendinţa de a fi total nepăsător faţă de ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră. Ba chiar aţi putea deveni arţăgos. Schimbarea stării de spirit nu are darul să vă facă plăcut de cei din jur. Este bine să vă înfrânaţi pornirile violente, chiar şi cuvintele. Dacă nu sunteţi implicat într-o relaţie şi se iveşte o oportunitate amoroasă, gândiţi-vă bine la ceea ce vi se oferă şi ceea ce vă doriţi şi trageţi concluziile.

Balanţă
Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, astăzi veţi simţi o atracţie deosebită faţă de partenerul dumneavoastră, iar atmosfera ar putea deveni extrem de pasională. Pentru cei singuri, o nouă întâlnire ar putea fi ocazia de a se bucura de fericirea mult sperată şi de a-şi împlini dorinţa de a forma un cuplu. În anturajul în care vă învârtiţi există persoane cu care aţi putea avea unele conflicte. Rezolvaţi totul prin comunicare deschisă.

Scorpion
Viaţa sentimentală este plină de evenimente. Pentru unii, ziua aduce momente de pasiune alături de persoana iubită. Pentru alţii, apare oportunitatea unei aventuri care le oferă ceva diferit. Pentru Scorpioni, în familie există unele probleme care trebuie rezolvate cât mai repede posibil. Dacă sunteţi dispus să faceţi eforturi şi dacă veţi reuşi să vă păstraţi optimismul, lucrurile vor merge pe făgaşul normal.

Săgetător
Dacă vreţi să vă înţelegeţi bine cu persoanele dragi, încercaţi să fiţi mai flexibil cu acestea. Astfel veţi evita o mulţime de discuţii. Astăzi vă ocupaţi serios de viaţa familială, pentru a îmbunătăţi cumva confortul sau situaţia actuală. Singurul vinovat pentru oboseala psihică şi fizică acumulată sunteţi doar dumneavoastră. Încercaţi să vă odihniţi mai mult şi veţi vedea că şi ceilalţi nu vă vor mai ocoli.

Capricorn
Vă organizaţi destul de bine acasă şi vă ocupaţi de treburi cu rapiditate şi eficienţă. Astăzi aţi putea petrece câteva ore în compania prietenilor. Dacă vă gândiţi să-i sunaţi sau dacă veţi avea o iniţiativă legată de aceştia, gestul dumneavoastră va fi primit cu bucurie. Apar posibilităţi noi de afirmare în cadrul grupului, dar este posibilă şi o ceartă cu o femeie care vă invidiază pentru performanţele dumneavoastră.

Vărsător
Dacă simţiţi că aveţi prea multă energie, puteţi face sport – aşa veţi scăpa de surplusul de energie într-un mod sănătos. Dacă aţi avut unele dificultăţi în relaţia cu partenerul, astăzi aceste probleme se vor risipi. Sunteţi foarte atrăgător şi vă folosiţi cu succes şi abilitate de calităţile cu care v-a înzestrat Mama Natură pentru a vă cuceri partenerul cu tot felul de atenţii şi gesturi romantice, care îl vor copleşi.

 Peşti
Dacă aveţi timp liber, puteţi să mergeţi în locuri noi, care au de oferit lucruri neobişnuite şi atrăgătoare. Compania prietenilor vă face bine astăzi. Situaţia financiară impune o atenţie deosebită. Dacă este nevoie, cereţi sfatul cuiva care se pricepe la chestiuni legate de bani şi de bugete. Astăzi este foarte posibil să întâlniţi o persoană de sex opus care va fi partenerul ideal pentru o relaţie de lungă durată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS