Noapte bună, copii!
de Radu Pavel Gheo, Editura Polirom
După ani de emigraţie americană, Marius vine în România într-o vizită de afaceri. Dar nu doar atât. Ca dovadă, şi-a adus cu el un Chevrolet Corvette roşu, unul din visele materializate ale adolescenţei lui. Ceea ce nu ştie încă este că în fosta lui ţară nu-l aşteaptă doar amintirile luminoase şi plăcerea de a-şi etala prosperitatea şi succesul american, ci şi umbrele trecutului.
„Noapte bună, copii!“ este un periplu în timp şi spaţiu prin partea întunecată a Los Angelesului, prin jocurile nu întotdeauna simple şi vesele ale copilăriei din satul bănăţean al bunicilor, printr-un alt sat, din Moldova, unde se cer încheiate socoteli vechi, prin lumea literară a Iaşiului, în care încearcă să supravieţuiască unul dintre tovarăşii de demult ai lui Marius, ultimul rămas în ţară. Iar în vârtejul de întâmplări când tragice, când comice, apar câteodată lucruri neînţelese şi înfricoşătoare. La începutul acestei istorii erau patru – patru copii care visaseră să ajungă Dincolo. Ca noi toţi, o întreagă generaţie care am tânjit şi mai tânjim încă după Tărâmul Făgăduinţei.
„Un autor plin de talent, care se mişcă lejer între Cehov şi Caragiale. Prima calitate a lui Gheo e că ştie să povestească în aşa fel încât cititorii să nu se plictisească, lucru rar la autorii români tineri“, a spus Ştefan Agopian.
„Cred că orice scriitor visează să scrie o carte mare – nu neapărat în dimensiuni, ci «mare» în sensul de «cuprinzătoare». După cum văd eu lucrurile, nu trebuie nici să fie una care să contureze un sistem filosofic propriu al autorului, nici să fie neapărat o frescă a unei epoci. Poate să fie şi aşa, şi aşa. Altceva e important. O carte mare e una în care cititorul, odată intrat, să se simtă atât de cucerit de poveste, de personaje şi de întâmplări, încât să se poată muta cu mintea acolo, în lumea imaginată de scriitor. Şi, eventual, oricât de lungă ar fi cartea, să îi pară rău că se termină atunci când se termină.
Nu pot spune că «Noapte bună, copii!» e aşa – ar fi o lipsă de modestie. Dar pot să recunosc că e un roman pe care l-am dorit să fie aşa. Şi mai pot spune liniştit că e o carte pe care n-aş fi putut să o scriu acum zece ani. Nu o ştiam când am început s-o scriu, dar mi-am dat seama de asta imediat ce am terminat-o. Adică după aproximativ patru ani. Mi-au plăcut întotdeauna cărţile cu găşti de prieteni din copilărie, care apoi cresc mari şi devin… Dumnezeu ştie ce! Orice. Cred că aşa s-a născut, încetul cu încetul, «Noapte bună, copii!». Am gândit-o demult, am lucrat la ea vreme îndelungată, m-am documentat cât am putut (şi pentru partea care se petrece în anii 1980, dar mai ales pentru poveştile din Los Angeles), iar acum îmi dau seama că mi-e greu să spun ce anume e fără să povestesc tot romanul“, a spus Radu Pavel Gheo.
