16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinApariţii editoriale

Apariţii editoriale

Cabalistul din Praga
de Marek Halter, Editura ALLFA, 2011

Praga secolului al XVI-lea este oraşul de aur în care strălucesc puterea împăratului Maximilian al II-lea de Habsburg, dar şi inteligenţa Marelui Rabin Iehuda Loew ben Bezalel, supranumit MaHaRaL-ul, lumina lui Israel. Înţelepciunea acestuia în interpetarea cărţilor sfinte ebraice a trecut de graniţele Vltavei, râul care despică în două faimosul oraş ceh. La el vin toţi învăţăceii să se adape la izvoarele unei spiritualităţi milenare. Printre ei, David Gans, emul al rabinului Rema din Cracovia, care, înainte de a muri, îl trimite la Praga pentru a se desăvârşi sub tutela MaHaRaL-ului. Povestea lui debutează cu istoria cuplului de prieteni Isaac şi Iacob, care-şi jură, înainte de căsătoria fiecăruia, să îşi cunune copiii nenăscuţi. Un legământ periculos, căci nu poţi judeca viitorul fără îngăduinţa Celui de Sus. Când se naşte Eva (Havva), nepoata MaHaRaL-ului, ea era deja destinată prin legământ lui Isaia, fiul lui Iacob. Însă, ciuma izbucneşte în Praga, iar creştinii bănuiesc că evreii sunt vinovaţi (formula ţapului ispăşitor) şi asaltează ghetoul unde aceştia încearcă, la rându-le, să se ferească de epidemia mortală. Speriat că ar putea să se întâmple o nenorocire, rabinul Loew îşi trimite nepoata favorită la adăpost, în Cracovia, dându-i poruncă lui Gans să aibă grijă de educaţia ei. După mai multe luni petrecute în exil, Gans este rechemat la Praga. Între timp, furia creştinilor se ostoise şi noul împărat, Rudolf al II-lea, cade la pace cu rabinul. Îi cere acestuia, în schimb, să îi ofere cunoaşterea Universului. Nevoit, rabinul acceptă şi îl trimite pe David Gans în misiune prin Europa pentru a culege informaţii despre tot ce se experimenta în cele mai bune universităţi. După mai mulţi ani de peregrinări, Gans se întoarce la Praga împreună cu omul cel mai faimos al timpului, după Galilei şi Bruno: Tycho Brache, faimosul astronom aflat la curtea regelui Suediei. La reîntoarcere, este uimit de frumuseţea Evei, pe care o lăsase o copilă şi pe care o regăseşte o fată de o frumuseţe răpitoare. Gans îşi dă seama că o iubeşte, însă datoria îi impune să rabde, în timp ce Eva îi dă dovezi de iubire şi nu doreşte să se supună jurmântului făcut de părintele său. Liberă şi îndrăzneaţă, această feministă timpurie fuge la Worms cu un anume Bachrach, stârnind un scandal imens în ghetoul praghez. Misiunea lui Gans este, de data aceasta, să o readucă înapoi pe nepoata neascultătoare a înţeleptului rabin. Situaţia se precipită în momentul în care Praga este asediată de duşmani. Evreii sunt din nou în pericol. MaHaRaL-ul este rugat de Eva (vă amintiţi mitul în care femeia îl ispiteşte pe Adam?) să creeze Golemul, pentru a apăra comunitatea de o nouă furie a creştinilor. Cei care au citit romanul lui Gustav Meyrink ştiu ce este acest personaj al mitologiei oculte ebraice. Este creat prin formula magică EMET (Adevăr) şi poate fi dărâmat (este un colos cu picioare de lut) ştergând prima literă din numele său: rămâne MET (moarte). Este Înger şi Demon în acelaşi timp. Va reuşi MaHaRaL-ul să-l stăpânească? Citiţi romanul ocult al lui Marek Halter şi veţi afla cum se sfârşesc întotdeauna experienţele care duc individul în formula demonică a Supraomului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS