17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Transplantul de uter, posibil

Un cercetător suedez a anunţat că în curând ar putea fi posibilă realizarea de transplanturi de uter – o veste extraordinară pentru femeile din întreaga lume care fie s-au născut fără uter, fie au fost nevoite să îndure o histerectomie totală ca urmare a unei boli. Informaţia a fost dată publicităţii de cel mai important pionier din domeniul transplantului de organe femeieşti, doctorul Mats Brannstrom de la Universitatea Gothenburg din Suedia, care a dedicat mai mult de un deceniu perfecţionării tehnicilor chirurgicale complexe necesare pentru realizarea cu succes a transplanturilor de uter. Echipa profesorului Brannstrom a reuşit până acum să transplanteze utere la femele de cobai, şoareci, oi şi porci şi sunt optimişti că vor înregistra succese şi în cazul testelor efectuate pe fiinţe umane. Mats Brannstrom a anunţat chiar că estimează că primul transplant de uter ar putea fi realizat cu succes chiar anul viitor.
Potrivit cercetătorilor suedezi, uterele care ar putea fi folosite pentru transplant pot proveni fie de la donatori vii, fie de la donatori decedaţi. Unii medici susţin că o rudă apropiată de sex feminin ar putea fi un donator potrivit pentru o femeie care vrea să facă un astfel de transplant, însă alţii sunt de părere că singura modalitate de a obţine un uter viabil, care poate duce o sarcină la bun sfârşit, ar fi prelevarea organului de la un donator decedat. După efectuarea transplantului, femeia care primeşte uterul va trebui totuşi să urmeze un tratament de fertilizare in vitro pentru a rămâne însărcinată, iar naşterea se va face prin cezariană, întrucât ţesutul transplantat nu ar putea rezista în timpul unei naşteri naturale.
Singurul transplant de uter atestat până acum în istoria medicinei a fost efectuat în Arabia Saudită, în anul 2000, însă organul donat şi transplantat a fost respins după patru luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS