6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinZodiacul amorezilor

Zodiacul amorezilor

Indiferent dacă credem sau nu în zodii, toţi suntem tentaţi să ne consultăm din când în când horoscopul pentru a vedea ce ne rezervă astrele, cu cine suntem compatibili sau care este meseria ce ni se potriveşte.
Astrele ne pot influenţa deciziile, aptitudinile şi chiar şi preferinţele sexuale, după cum reiese dintr-un material publicat de site-ul it.lifestyle.yahoo.com. Iată, aşadar, câteva sfaturi amuzante şi interesante de pus în practică împreună cu partenerul dumneavoastră.
Doamnele născute în zodia Berbec nu obosesc niciodată, sunt mereu dornice de sex şi au nevoie de cineva care să le satisfacă toate dorinţele. Lipsite de prejudecăţi, femeile Berbec adoră să conducă „ostilităţile“ în dormitor. În schimb, domnilor din această zodie le place să „urmărească“ şi să fie urmăriţi. Sunt înzestraţi cu energie sexuală în exces, pot face faţă cu brio şi celui mai solicitant maraton sexual. Din nefericire pentru partenere, berbecii uită de preludiu.
Doamnele din Taur sunt ca un fel de păpuşi, frumoase şi feminine. În pat, însă, sunt sălbatice, instinctuale şi lipsite de prejudecăţi. Domnii, în schimb, adoră să fie îmbrăţişaţi şi răsfăţaţi. Preferă să nu aibă iniţiativa în dormitor, însă „călăuziţi“ în modul corect, devin de neoprit.
Nativele din Gemeni pot fi considerate, pe drept cuvânt, un fel de Lolite ale horoscopului. Sunt sexy şi le place să ia iniţiativa în dormitor, fiind conştiente de sex-appeal-ul cu care au fost înzestrate. Bărbaţii din această zodie sunt versatili şi seducători. Pentru ei sexul este ca un joc, le place să glumească.
Doamnele din Rac sunt clasicele Cenuşărese. Au tendinţa să vadă în partenerii lor adevăraţi salvatori, dotaţi cu un puternic spirit protector. Se dau în vânt după jocurile pe roluri şi cele mai ciudate poziţii. Domnii, în schimb, sunt romantici şi caută în sex o oarecare protecţie. Când se simt protejaţi şi răsfăţaţi, se pricep ca nimeni alţii să îşi satisfacă partenera.

Fiecare zodie cu pasiunile ei

Leoaicele sunt luptătoare, mândre şi energice. În dormitor, încearcă să îşi domine partenerul, jucându-se de-a şoarecele şi pisica. Nativele acestei zodii sunt, de obicei, atrase de bărbaţi la fel de pasionali şi înflăcăraţi ca ele. Bărbaţilor din această zodie le place să fie admiraţi şi respectaţi, conştienţi fiind de propriul talent în materie de sex.
Nativele din Fecioară îşi tratează partenerii ca pe un stăpân, capabil să le dezvăluie secretele plăcerii. Sunt eleve bune, învaţă repede şi pun în practică tot ceea ce au asimilat. Domnii, în schimb, sunt perfecţionişti, adoră femeile îngrijite, capabile să le stimuleze inteligenţa.
Doamnele din Balanţă adoră echilibrul în dormitor, preferând să dea şi să primească în aceeaşi măsură. Bărbaţii, în schimb, sunt romantici şi fac tot posibilul să îndeplinească dorinţele partenerelor. Preferă femeile elegante şi cu clasă, adoră masajele erotice şi în dormitor preferă să lase iniţiativa partenerelor.
Când vine vorba de sex, nativele din Scorpion nu se dau în lături de la nimic, fiind capabile să îşi ducă partenerii pe cele mai înalte culmi ale plăcerii. Le plac senzaţiile intense şi puternice, ştiind să îl recompenseze pe partenerul capabil să le satisfacă. Domnii, la rândul lor, se dau în vânt după experienţele nonconformiste şi sălbatice şi se „dau peste cap“ să îşi satisfacă partenera.

Experimente inedite

Doamnele din Săgetător sunt pasionale, se dau în vânt după experimente şi sunt mereu în căutarea bărbatului ideal. Domnii, în schimb, sunt adevăraţi aventurieri, nu au inhibiţii, sunt impulsivi şi caută o înţelegere spirituală care să o depăşească pe cea fizică.
Nativele din Capricorn sunt ceva mai reţinute, nu au obiceiul să se arunce cu capul înainte într-o relaţie. Le place să seducă şi se dau în vânt după jocurile sexuale interzise. Domnii, în schimb, sunt ambiţioşi, vor să controleze orice detaliu, dau o mare importanţă regulilor şi preferă femeile supuse.
Doamnele din Vărsător sunt pasionale, spontaneitatea le excită, urăsc rutina şi pentru ele sexul înseamnă doar plăcere fizică. De aceeaşi părere par să fie şi domnii din această zodie, care nu sunt dispuşi să îşi piardă prea uşor libertatea.
Nativele din Peşti folosesc sexul ca pe un instrument, ca să îşi ducă la îndeplinire propriile dorinţe. Domnii, în schimb, sunt amanţi sensibili, care în iubire caută o uniune completă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU