8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSara Bareilles îşi cântă viaţa

Sara Bareilles îşi cântă viaţa

Cântăreaţa Sara Bareilles susţine că atunci când compune este sinceră în legătură cu sentimentele sale, astfel încât cei care o ascultă să simtă o legătură emoţională strânsă cu ea. Potrivit site-ului femalefirst.co.uk, Sara are convingerea că este de datoria ei ca artistă să îşi pună sufletul pe tavă în faţa admiratorilor, de aceea încearcă să îşi mărturisească, prin cântece, slăbiciunile şi vulnerabilităţile, în egală măsură cu fericirea. „Concepţia mea este că artiştii trebuie să se sacrifice pe altarul artei, să îşi împărtăşească experienţa şi cele mai intime sentimente publicului, în speranţa că există cineva care are nevoie să audă astfel de lucruri“, a mărturisit Sara Bareilles. Artista a povestit că găseşte inspiraţie în multe persoane, lucruri şi locuri, dar că, de cele mai multe ori, cântecele pe care le compune sunt inspirate din experienţe reale. „Poveştile de viaţă mă inspiră şi orice trăire a mea vreau să o împărtăşesc publicului“, mărturiseşte artista.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS