Acasă Magazin Cea mai tânără alpinistă din lume

Cea mai tânără alpinistă din lume

Crina Popescu, „Coco“, este cea mai tânără alpinistă din lume, care a urcat cele mai înalte şapte vârfuri de pe cele şapte continente. La doar 16 ani, „Coco“ a povestit care sunt planurile pentru următoarea ei expediţie, ce alte pasiuni are şi, bineînţeles, cum a fost cea la care a participat de curând şi cum s-a simţit când a ajuns pe vârf.
„În primul moment am simţit că toate antrenamentele şi expediţiile pe care le-am făcut au avut un rost şi un rol important în reuşita acesteia. Apoi a fost momentul în care am vrut să împart cu cineva această clipă fericită, pe lângă colegii de echipă, şi am scos steagul României şi am făcut poze cu el“, a povestit „Coco“ în emisiunea Danei Rogoz, „De Suflet“. Românca a escaladat cel mai înalt munte al continentului Antarctica, Mount Vinson, şi cel mai înalt vulcan, Mount Sidley.
Ea a mărturisit că în această deplasare a avut parte de temperaturi de -30, -40 de grade Celsius, cu vânt în fiecare zi de peste 90 km/oră, dar greutăţile reale au venit mai degrabă din zona emoţională.
Crina s-a întors direct pe băncile şcolii, spunând că are destul de multe de recuperat, iar în timpul liber se relaxează tot cu… sport. Fie că e snowboard sau mountain bike, ea petrece mult timp în natură şi, bineînţeles, face foarte multe antrenamente zilnice de întreţinere

Exit mobile version