3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinFrumuseţe şi îngrijire cu grepfrut

Frumuseţe şi îngrijire cu grepfrut

Grepfrutul nu este doar un fruct delicios, ce poate fi savurat în orice anotimp, ci şi un ingredient preţios pentru ritualul dumneavoastră de îngrijire

Grepfrutul câştigă încet, dar sigur teren în lumea frumuseţii, fiind recomandat şi utilizat de specialiştii din acest domeniu. Dermatologii ridică în slăvi proprietăţile grepfrutului, motivând că, datorită conţinutului bogat de vitamina C, este ideal pentru stimularea producţiei de colagen a pielii. Cu alte cuvinte, consumând aceste fructe, veţi reuşi să vă menţineţi supleţea, fermitatea şi tinereţea tenului.
Pe de altă parte, medicii stomatologi îşi încurajează pacienţii să mănânce grepfrut, arătând că vitaminele şi antioxidanţii existenţi în fruct protejează sănătatea dinţilor şi a gingiilor. Consumul de grepfrut nu este însă singura modalitate prin care puteţi profita de beneficiile pe care acest fruct vi le oferă, ci îl puteţi folosi şi ca ingredient individual în timpul ritualului de îngrijire.

Baie cu grepfrut

Răsfăţaţi-vă simţurile cu o baie relaxantă cu grepfrut – un „tratament“ cosmetic extrem de uşor de pus în practică. Tăiaţi un grepfrut pe jumătate şi scoateţi tot miezul cu ajutorul unei linguri. După ce aţi îndepărtat toată pulpa, tăiaţi coaja în bucăţi mici. Daţi drumul la apă în cadă şi, pe măsură ce aceasta se umple, presăraţi coaja de grepfrut în apă. Odată intrată în cadă, vă veţi simţi imediat relaxată, graţie aromei uleiului de grepfrut care se degajă, iar pielea dumneavoastră va fi răsfăţată de proprietăţile minunate ale grepfrutului.

Îngrijirea tenului

Încercaţi să vă revitalizaţi tenul cu o loţiune tonică pe bază de grepfrut. Stoarceţi zeama de la un fruct într-un castron şi cufundaţi în sucul minune una sau două plante aromatice – puteţi alege între rozmarin, salvie, lămâiţă, mentă şi maghiran. Turnaţi într-o sticlă amestecul de zeamă de grepfrut şi plante şi lăsaţi-l „să se aşeze“ câteva ore. Folosiţi amestecul ca pe orice altă loţiune tonică: turnaţi-l pe un disc demachiant şi curăţaţi delicat tenul, având grijă să evitaţi zona ochilor şi a gurii. În cazul în care sunteţi în întârziere (fie dimineaţa, fie înainte de o ieşire în oraş), puteţi folosi drept loţiune tonică şi sucul de grepfrut simplu, fără să îl combinaţi cu plante aromatice.
Grepfrutul poate fi folosit, de asemenea, ca ingredient principal pentru o loţiune de curăţare eficientă, pe care o puteţi prepara chiar acasă. Puneţi într-un blender o jumătate de grepfrut cu tot cu coajă, presăraţi puţin zahăr deasupra şi turnaţi câteva linguri de lapte. Pasaţi fructul până se formează un fel de cremă, pe care va trebui să o încălziţi puţin în cuptorul cu microunde, apoi amestecaţi totul până când se formează o pastă mai groasă. Întindeţi masca pe bază de grepfrut pe faţă (evitând ochii şi gura) şi masaţi tenul câteva minute, apoi clătiţi din abundenţă cu apă călduţă. Vă veţi simţi tenul curat şi revigorat în doar câteva minute.

Gomaj pentru corp

Grepfrutul este ingredientul perfect pentru o cremă de gomaj eficientă şi delicată în acelaşi timp, un produs cosmetic pe care vi-l puteţi prepara chiar dumneavoastră şi care poate fi păstrat în frigider până la trei săptămâni. Amestecaţi o lingură de zeamă de grepfrut, o ceaşcă de ulei de migdale sau de susan, o jumătate de ceaşcă de sare grunjoasă şi o lingură de ghimbir ras şi puneţi produsul obţinut într-un recipient de plastic etanş. Este un amestec ideal pentru un gomaj eficient. Atenţie, însă! Nu este recomandat să folosiţi acest produs pe faţă şi nici la scurt timp după ce v-aţi epilat.

Tratament pentru păr

Grepfrutul se dovedeşte un ingredient miraculos şi pentru tratarea părului. Dacă vă clătiţi părul cu suc de grepfrut, veţi avea surpriza să constataţi că părul dumneavoastră este suplu şi mătăsos şi, în plus, are un aspect frumos. Acest remediu are rolul de a elimina fixativul, spuma şi gelul, lăsând părul curat. De asemenea, sucul unui grepfrut poate fi pus într-o sticlă cu pulverizator şi îl puteţi utiliza ori de câte ori doriţi să scoateţi în evidenţă textura şi culoarea.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU