24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinAt.mosphere, un restaurant la înălţime

At.mosphere, un restaurant la înălţime

Dezvoltatorii imobiliari din Dubai au dus conceptul de gastronomie şi artă culinară la cel mai înalt nivel, la propriu, inaugurând un restaurant amplasat la 422 de metri deasupra pământului.

Restaurantul, botezat „At.mosphere“, funcţionează la etajul 122 al celei mai înalte clădiri din lume, Burj Khalifa din Dubai, un loc unde se poate ajunge doar după o călătorie de un minut cu liftul fabricat din crom şi sticlă. Cei care au avut ocazia să ajungă aici spun că experienţa de a lua masa la peste 400 de metri altitudine merită trăită măcar o dată în viaţă. Situat cu doar două etaje mai jos de acoperişul clădirii Burj Khalifa, restaurantul le oferă clienţilor săi nu doar un decor luxos şi opulent şi o privelişte de neuitat, ci şi mâncăruri care se ridică la înălţimea aşteptărilor.
At.mosphere este unic în lume şi, potrivit administratorilor săi, oferă şi o experienţă gastronomică inedită, pentru că fiecare aspect al restaurantului a fost gândit, proiectat şi executat cu cea mai mare atenţie pentru detalii – fie că este vorba de decorul extrem de elegant, de ambientul cald, de oferta de preparate culinare sau de calitatea serviciilor oferite.

Meniul de la At.mosphere

Clienţii restaurantului At.mosphere pot lua prânzul între orele 12.30 şi 15.00, în timp ce cina se serveşte în intervalul orar 19.00-23.30, iar localul este marcat ca unul dintre obiectivele turistice care nu trebuie ratate în timpul vizitei în Dubai.
Restaurantul poate găzdui peste 200 de clienţi deodată, iar cei mai pretenţioşi dintre aceştia, care urcă aici în căutarea unor preparate speciale, fine şi delicioase, nu vor fi dezamăgiţi, căci la At.mosphere lucrează câţiva dintre cei mai renumiţi bucătari din lume. Meniul cuprinde o varietate de mâncăruri de pe întreg mapamondul, grătarul fiind specialitatea de la At.mosphere. Puteţi mânca aici carne de vită, carne de pasăre şi fructe de mare, accentul fiind pus pe preparate proaspete şi sănătoase şi pe metode simple de gătit – la grătar, prin fierbere sau la cuptor.
De exemplu, vă puteţi începe prânzul cu un aperitiv deosebit – supă de fazan cu castane, scoici sau biftec tartar preparat din cele mai scumpe sortimente de carne de vită, Angus şi Waygu. La felul principal puteţi alege să mâncaţi biban de mare sălbatic la cuptor sau o friptură din carne de miel australian. Există şi un meniu special pentru preparate la grătar, în care „vedete“ sunt homarul de Maine – cea mai scumpă ofertă din tot restaurantul, o porţie din această delicatesă costând 117 euro – şi fileul de vită japoneză Kobe, al cărui preţ este de 87 de euro. În mod deloc surprinzător, băuturile pe care le puteţi alege pentru a completa aşa cum trebuie o masă rafinată se încadrează şi ele într-o gamă generoasă, care cuprinde cele mai scumpe vinuri, cele mai fine aperitive şi cele mai de calitate sortimente de whisky.

Restaurant, bar şi club

Grupul Emaar Hospitality a cheltuit aproape un miliard de euro pentru construcţia clădirii Burj Khalifa, care a fost botezată după preşedintele Emiratelor Arabe, Khalifa bin Zayed al-Nahayan, care a venit în ajutorul Dubai-ului atunci când acesta a început să fie afectat de criza financiară globală. Potrivit reprezentanţilor grupului, restaurantul At.mosphere oferă „una dintre cele mai remarcabile experienţe culinare din lume, dar şi o panoramă uluitoare asupra Golfului Persic“. Localul unde pot servi masa cel puţin 200 de persoane în acelaşi timp include un hol spaţios de primire, o sală principală de mese, separeuri şi mese de gătit unde bucătarii oferă clienţilor adevărate spectacole de artă culinară.
Ceva mai încolo de restaurantul propriu-zis este amenajat barul aferent acestuia, unde există locuri pentru 135 de persoane şi câteva separeuri, în care clienţii pot servi salate sau prăjituri împreună cu ceaiul de la ora cinci. La ceas de seară, locul devine mai animat, iar barul se transformă treptat într-un club modern, unde ritmurile muzicii se aud până dimineaţa.

Preţuri la At.mosphere

Probabil vă întrebaţi cât ar trebui să scoateţi din buzunar pentru a putea beneficia de experienţa unei mese servite în cel mai înalt restaurant din lume. Ei bine, pentru masa de prânz, suma minimă pe care o cheltuiţi aici este de 60 de euro de persoană, la cină veţi da cel puţin 90 de euro fiecare, în timp ce pentru un separeu (care trebuie rezervat pentru cel puţin opt persoane) veţi plăti minimum 130 de euro de persoană. Dacă seara doriţi să vă relaxaţi în club cu prietenii, fiecare om din grup va trebui să plătească minimum 40 de euro. Potrivit agentului de rezervări de la At.mosphere, dacă suma totală cheltuită de fiecare persoană este mai mică decât minimul impus, atunci pe nota de plată va apărea o sumă suplimentară, menită să aducă valoarea notei la minimul solicitat.
Fără îndoială, preţurile de la At.mosphere sunt cu mult mai mari decât cele practicate în localurile obişnuite, însă se estimează că foarte curând economia din Dubai îşi va reveni, iar restaurantul de la înălţime va atrage oameni de afaceri de succes din întreaga lume şi îi va încuraja să facă investiţii în acest emirat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS