24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinÎngrijirea corespunzătoare a unghiilor

Îngrijirea corespunzătoare a unghiilor

Sărbătorile bat la uşă, iar doamnele care se respectă vor să strălucească până în vârful unghiilor, aşa că n-ar fi rău să se îngrijească de aspectul acestora din urmă încă de pe acum.

Frumuseţea este una dintre preocupările oricărei femei care se respectă, mai cu seamă în sezonul rece, când şi unghiile trebuie îngrijite, mai ales că sunt cartea de vizită a oricărei doamne sau domnişoare.
Un prim pas de care ar trebui să ţină cont pentru a avea unghii frumoase este curăţarea lor regulată, cu ajutorul unei periuţe speciale care se găseşte în comerţ. Aveţi grijă ca o asemenea perie să fie mereu în apropierea chiuvetei de la baie.
Periuţele speciale pentru unghii sunt foarte moi, iar curăţarea unghiilor va avea un efect plăcut nu doar din punct de vedere estetic, ci şi medical, pentru că pune sângele în mişcare, făcând mâinilor un masaj uşor.
Alt ritual care trebuie să intre în cotidianul oricărei doamne sau domnişoare este folosirea unei creme de mâini nutritive şi hidratante. Aplicarea acesteia trebuie să se facă, de preferinţă, înainte de culcare. Pielea va fi mult mai fină dacă, după aplicarea cremei, doamnele şi domnişoarele vor purta o pereche de mănuşi de bumbac, pe care le pot păstra pe mâini până a doua zi de dimineaţă.
Chiar dacă vi se par incomode, mănuşile vă vor ajuta să păstraţi crema pe mâini, pentru a pătrunde cât mai bine în piele şi pentru a-şi face efectul. Folosirea acestui produs cosmetic este importantă dacă vă daţi de obicei cu lac de unghii de culoare închisă.
Pe lângă cremele hidratante pentru mâini şi unghii, folosiţi o cremă specială pentru cuticule. Specialiştii vă recomandă cremele care au în componenţă vitamina E.
Nu uitaţi să şi de tratamentele naturiste. Femeile care au unghii moi, care se exfoliază şi se rup uşor, trebuie să îşi facă măcar de două ori pe săptămână un tratament pe bază de ulei extravirgin de măsline. Procedeul este foarte simplu: într-un bol, picuraţi în jur de 20 de picături de ulei, pe care în prealabil l-aţi încălzit la foc mic, după care scufundaţi-vă unghiile şi ţineţi-le timp de 15 minute.
De asemenea, puteţi apela la efectul miraculos al uleiului de floarea-soarelui ori la conţinutul unei capsule de vitamina E.     
Şi ceea ce mâncaţi afectează calitatea unghiilor. Pentru a avea unghii sănătoase, puteţi încerca să schimbaţi obiceiurile culinare. Ouăle fierte, ficatul de raţă, cerealele integrale, avocado sau varza albă, toate conţin ingrediente care stimulează creşterea unghiilor şi le fortifică.
De asemenea, beţi multe lichide, în special apă, pentru a asigura hidratarea organismului, la fel cum puteţi să încercaţi să suplimentaţi alimentaţia cu o cură de spirulină. Sucul proaspăt de morcovi, băut zilnic, vă ajută la întărirea unghiilor, pentru că este bogat în calciu şi fosfor.

Produse de calitate pentru sănătatea unghiilor

Indicat ar fi să nu faceţi rabat de la produsele cosmetice de calitate. Aveţi grijă ca oja şi dizolvantul pe care le folosiţi să nu conţină acetonă, deoarece aceasta usucă şi subţiază unghia.
Şi pentru că este preferabil ca unghiile să fie permanent protejate de un strat de lac sau ojă – majoritatea produselor de acest tip conţinând vitamine care vor întări ţesuturile, pentru protejarea unghiei, folosiţi numai lacuri de bună calitate.

 Culori la modă

Doamnele şi domnişoarele trebuie să ştie că la modă sunt atât tonurile reci de bleumarin, indigo, vişiniu, maro, negru, gri, cât şi cele calde de roz, bej, corai, roşu teracotă, maro scorţişoară. Roşul mat este culoarea vedetă a acestui sezon. Deşi ideea de unghii pictate cu diferite modele amuzante nu mai este la modă, adeptele jocurilor de culoare şi desenelor pot să îşi pună imaginaţia la contribuţie pentru un efect vizual inedit. Culorile calde nu se vor demoda, oferind un aspect natural şi îngrijit manichiurii. Sunt preferabile nuanţele mate de roz deschis sau alb şi nuanţe satinate de bej. Pe lângă faptul că aceste culori aduc un aer sofisticat, se potrivesc cu orice nuanţă a pielii.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII