În ciuda faptului că par să nu aibă prea multe lucruri în comun, ştiinţa şi sportul sunt un binom inseparabil.
La prima vedere, ştiinţa şi sportul nu par a avea prea multe lucruri în comun, însă, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Aparent incompatibile, cursele de atletism şi medicina sau ingineria şi Formula 1, în realitate formează un binom inseparabil. De altfel, nu există nici o disciplină sportivă de care ştiinţa să nu se folosească în propriul interes. De asemenea, şi sportivii se folosesc de cele mai recente descoperiri ştiinţifice pentru a obţine rezultate remarcabile. Astfel, Luis Hamilton şi-a montat un nou tip de frâne, care îi permit să controleze mai bine monopostul său de Formula 1, iar, la final, de pe urma acestui progres tehnologic au de câştigat şi şoferii de maşini normale. Sud-africanul Oscar Pistorius, atlet cu ambele picioare amputate, foloseşte proteze speciale pentru cursele de alergare, oferind astfel posibilitatea unei vieţi normale pentru mii de persoane cu handicap. Iar colaborarea dintre sport şi ştiinţă a avut rezultate senzaţionale.
Casca salvatoare
„Formula 1, Marele Premiu al Ungariei, 25 iulie 2009, 2.42 PM. O piesă din maşina lui Barrichelo a trecut prin casca lui Felipe Massa şi l-a rănit la cap în timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Ungariei“, scrie Marca. Brazilianul de la Ferrari a pierdut controlul maşinii şi s-a lovit de zidul de protecţie al circuitului. În urmă cu zece ani, după un astfel de accident, pilotul de la Ferrari n-ar fi avut nici o şansă. Acum însă l-a salvat casca. Compania germană Schuberth, care produce acest tip de cască, a intrat în Formula 1 în urmă cu zece ani. Căştile produse de ea sunt piese unice, realizate manual. În spatele fiecărei căşti sunt peste 3.000 de ore de muncă. Calota este formată din 16 straturi de carbon, material utilizat şi în fabricarea avioanelor. Viziera, care este acoperită de straturi extrem de fine de peliculă, care pot fi îndepărtate dacă suprafaţa este murdară, este rezistentă şi la împuşcăturile cu o armă de calibru mic. În plus, pilotul primeşte şapte litri de aer proaspăt pe secundă. Casca din carbon cântăreşte 1.350 de grame. Massa, care a revenit la volan la doar câteva săptămâni după incident, păstrează casca salvatoare acasă, la loc de cinste, lângă cele mai importante trofee ale sale.
Miracolul lui Pistorius
Cel mai tânăr om din lume care trăieşte cu picioare din fibră de carbon, identice cu cele folosite de Oscar Pistorius, campion paraolimpic la 100, 200 şi 400 de metri, este o fetiţă din Little Clacton, în Essex, se numeşte Ellie Challis şi are cinci ani. La un an şi jumătate a fost diagnosticată cu meningită, boală în urma căreia a rămas fără mâini şi fără picioare. Acum, mama sa povesteşte că din „Ellie nu mai rămăsese nimic“. Dacă nu ar fi fost sportul cu tehnologiile sale, probabil fiica sa nu ar fi supravieţuit şi, mai ales, acum nu ar avea o viaţă cât de cât normală. Sistemul sanitar i-a pus imediat la dispoziţie protezele. Însă erau rigide, îi făceau rău, iar Ellie nu reuşea să se joace cu sora sa, Sophie. Plângea, se izola. În 2009, totul s-a schimbat. „Un prieten ne-a spus: de ce nu cereţi picioare ca ale lui Pistorius?“. Iar dacă până atunci Ellie abia reuşea să meargă, acum ea nu se mai opreşte din alergat. Va trebui să schimbe protezele din doi în doi ani, costurile ridicându-se la 10.000 de lire sterline.
Rachete de tenis din pânză de păianjen
Ce are în comun etologia – ramură a biologiei moderne care studiază comportamentul şi modul de viaţă al animalelor şi plantelor – cu sportul? Aparent nimic, în realitate însă mult. Ţesăturile, comportamentele, mişcările, fluidele şi obiceiurile animalelor îi inspiră zilnic pe cercetătorii aflaţi în căutarea unor materiale mai sofisticate sau de substanţe care nu pot fi descoperite la controalele antidoping. Exemplele sunt multiple. Pânza de păianjen are o rezistenţă de cinci ori mai marea decât cea a oţelului, iar reproducerea acesteia este o misiune aproape imposibilă. Cu toate acestea, o echipă de specialişti japonezi a decis să încerce imposibilul. Prin injectarea de gene de păianjeni din specia Nephilia edulis în viermi de mătase, profesorul Nakagaki din Japonia, a reuşit să creeze mătase de păianjen, care conţine proteine de păianjen 10% şi mătase 90%. Experţii spun că aceste fire sunt mai rezistente decât oţelul şi mai uşoare decât fibrele artificiale existente, precum kevlarul, utilizate pentru vestele antiglonţ. Însă, firele de păianjen nu pot fi produse la scară industrială, pentru că insectele realizează o cantitate limitată. Oricum, materialul care ar putea fi creat în acest fel ar putea fi utilizat pentru a înlocui sau a mări rezistenţa corzilor la rachetele de tenis.
De asemenea, obiceiurile râmelor au fost folosite pentru experimente care le permit evitarea derapajului cauciucurilor atât la maşinile de curse, cât şi la autovehiculele normale, în timp ce înotătorii de performanţă folosesc costume de tip Speedo LZR Racer, supranumit „piele de rechin“, fabricat dintr-o membrană foarte uşoară, tăiată cu precizie de raze laser pentru a opune o minimă rezistenţă în apă.
Uneori însă natura oferă iluzii, fără a fi de ajutor. Înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, sângele de broască ţestoasă, capabil să îmbunătăţească randamentul sportiv graţie conţinutului ridicat de fier şi proteine, a fost inclus pe lista substanţelor dopante. Ulterior însă, oamenii de ştiinţă au demonstrat că „ajutorul“ dat sportivilor era exact acelaşi pe care îl dă consumul unei bucăţi de carne sau al unui ou.
