14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Concurs de frumuseţe pentru fetele rele

Cele mai „rele“ fete din Ungaria îşi dispută titlul de Miss Mafia. După cum informează Tgcom.it, în prima fază a concursului, fetele au fost selectate pe internet, marea finală urmând să aibă loc la Budapesta. La concurs au fost invitate să participe toate fetele frumoase, cu un trecut nu tocmai fără pată sau care au vreo legătură de rudenie cu nişte răufăcători renumiţi. De asemenea, printre participante s-au numărat şi foste deţinute, care au ajuns după gratii pentru infracţiuni variate, de la trafic de droguri şi până la crime. Principala favorită din acest an este Alexa Diamond, rudă cu un boss al mafiei ungare şi care, la rândul ei, a fost condamnată la trei ani de puşcărie cu suspendare.
„Aici suntem apreciate doar pentru frumuseţe, iar cazierul, de data aceasta, nu are nici o importanţă“, a spus aceasta. „Sunt fericită că am trecut prin această experienţă, dar petrecerile ar fi putut fi mai amuzante. Ştiu asta pentru că am de-a face mereu cu drogurile“, a spus marea sa rivală, Beata Kalman.  

Ziua mondială a toaletelor

După ziua mondială a politeţii, sărbătorită pe 13 noiembrie, şi cea a râsului, de pe 2 mai, oamenii au acum ocazia să sărbătorească ziua mondială a toaletei. După cum informează agenţia italiană de presă Ansa, aceasta va fi sărbătorită pe 19 noiembrie, iniţiativa aparţinând unei cunoscute mărci franceze de toalete de lux. „În acest fel, vrem să amintim tuturor că 2,5 milioane de oameni de pe planeta noastră nu au acces la toalete din cauza lipsei apei sau a canalizării“, au explicat reprezentanţii companiei. În plus, „este vorba şi de o problemă de sănătate publică“.

Cu sânii pe cântar

Proprietarul unui magazin de produse alimentare din Jersey, în Gran Bretagna, a fost obligat să îşi despăgubească un client cu cinci lire sterline din cauza unui incident cu totul neobişnuit. Una dintre vânzătoarele sale a cântărit fructele fără să îşi dea seama că pe cântar se aflau şi sânii săi, mărind astfel şi preţul mărfii achiziţionate. Jim Hopley, directorul general al Channel Islands Co-Operative, a explicat că incidentul a fost provocat de bustul voluminos al vânzătoarei, clientul fiind însă imediat despăgubit cu suma în plus. Hopley a recunoscut că în 40 de ani de activitate nu a mai auzit de un incident similar. „Clientul îşi făcea cumpărăturile săptămânale şi a achiziţionat o serie de produse, printre care şi un pepene verde pentru care a plătit 1,95 lire sterline, deşi în mod normal nu costa mai mult de 79 de penny. După ce şi-a dat seama de eroare, clientul a cerut recântărirea produselor, constatând că nu doar pepenele, ci şi celelalte produse aveau un preţ umflat şi doar din cauza unor sâni“, a povestit directorul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS