17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinÎn lumea culorilor

În lumea culorilor

Lumea culorilor, realitatea văzută prin ochii artistului l-au cucerit, aşa că într-o bună zi şi-a făcut curaj şi a păşit cu încredere în universul nuanţelor zugrăvite pe pânză.

Este povestea artistului Nicu Wolf Constantinescu, care astăzi încântă cu fiecare tablou care aduce în faţa publicului peisaje ce îţi taie respiraţie sau portrete exemplar executate.
L-au atras întotdeauna culorile zugrăvite pe pânză, lumea aceea frumoasă, desprinsă din realitate şi totuşi unică. Şi-a făcut prieteni în rândul pictorilor, al oamenilor de artă pentru a simţi mai bine pulsul acestei lumi fascinante. Şi într-o bună zi s-a hotărât, era momentul să demonstreze, să aducă şi el pe pânză un colţ de rai.
„M-am apucat târziu de pictură, pe la 55 de ani. Mergând pe stradă într-o zi, m-am întâlnit cu pictorul Iulian Segărceanu. Suntem prieteni, aşa că l-am invitat la o bere. M-a refuzat politicos, dar m-a invitat, la rându-i, la o expoziţie de pictură la Muzeul de Artă. Am acceptat bucuros. Pânzele atârnate pe perete au trezit în mine trăiri, depozitate de-a lungul anilor, care poate aveau nevoie de acel impuls, aşa că m-am trezit spunându-i lui Iulian Segărceanu: «Pot să pictez mai bine decât el». Nu m-a crezut. Aveam câţiva bani în buzunar şi am plecat tot împreună la galerie, rugându-l să comande un set de culori, căci nu ştiam ce culori trebuie să folosesc pentru a realiza un tablou. A doua zi am făcut o pânză şi l-am chemat pe Iulian Segărceanu să o vadă. După câteva minute mi-a spus: «Gata, de mâine te duci la şcoală!»“.
La îndemnul prietenului său a trecut pragul Şcolii de Artă „Cornetti“. Victor Pârlac şi Alfred Rece i-au călăzit paşii în lumea culorilor. Sub atenta lor supraveghere a descifrat tainele unei lumi pe care îşi dorea de mult să o exploreze. Dragostea pentru pictură, talentul erau îmbrăcate în tehnici, desăvârşindu-l pe artistul de astăzi.
Acel joc care îl prinsese în mrejele sale şi pentru care fusese taxat în anii de liceu de directoarea şcolii, care-l surprinsese în timpul orei creionând o corabie cu pânze în loc să scrie formulele chimice de pe tablă, devenea un lucru serios.

Dansul pensulei pe pânză

În casa sa a apărut un mic şevalet, care astăzi are locul lui de cinste în atelierul pictorului. Printre pensule, culori, tablouri, pânze încă nefinalizate sau atârnate pe pereţi, el tronează asemenea unui rege. Totul parcă se învârte în jurul lui. El a fost cel dintâi, cel care a dus pe umeri greutatea primei pânze, admirată sau poate criticată.
Astăzi, e drept, a fost înlocuit cu un şevalet mai mare, mai impunător, dar el rămâne cel dintâi care a ascultat dansul pensulei pe pânză, la început timid şi apoi din ce în ce mai încrezător. El a simţit emoţia mâinii, acel tremur creator, pentru ca mai apoi să cunoască siguranţa aceleiaşi mâini. El are toate amintirile acelea pe care le va împărtăşi celor care vor pătrunde în universul culorilor din atelierul lui Nicu Wolf Constantinescu.
Tot el a ascultat şi aprecierile sau dezaprobările pictorului Iulian Segărceanu sau ale lui Marcel Voinea, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Craiova, critici şi mentori în acelaşi timp pentru artistul Nicu Wolf.
Câteodată se uită cu invidie la celelalte şevalete, mai ales atunci când pictorul părăseşte atelierul şi pleacă desculţ să exploreze, în zile frumoase de primăvară şi vară, zone prea puţin cunoscute, prin care pasul uman rareori îşi face simţită prezenţa. Ar vrea ca în acele momente să fie el cel care să susţină pânza şi să simtă bucuria dansului şi mâna sigură care conduce pensula pe acorduri muzicale. Se consolează cu ideea că, poate, într-o bună zi va simţi din nou acei paşi ai pensulei pe pânză.
Tablourile se nasc astăzi sprijinite de alte şevalete, iar el priveşte opere care se ivesc, admiră jocul culorilor, ascultă poveştile pictorului, oftatul creatorului când se află în faţa unui portret pe care trebuie să-l facă unui prieten drag pe care l-a pierdut sau nemulţumirile lui atunci când ele îl invadează, pentru că „la portrete cea mai mică greşeală se simte. Nu te poţi juca“.
Îl năpădeşte tristeţea când nu mai poate merge în taberele de creaţie, dar îl încântă bucuria revederii când făuritorul de frumos se întoarce de la Dobreţu, Calafat sau Păuşa.
Sunt poveşti frumoase, cărora le este martor, poveşti cu expoziţii personale sau de grup, trăiri intense ale artistului, bucuria reuşitei, insatisfacţiile, căci astăzi Nicu Wolf Constantinescu îşi scrie jurnalul de pictor care vede, înţelege, pătrunde.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS