14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSecretele unei familii fericite

Secretele unei familii fericite

Există câteva deziderate de care este bine să ţineţi cont pentru a trăi într-o familie armonioasă, susţin specialiştii în probleme de cuplu.

Se pare că esenţa unei familii împlinite şi fericite constă în bucuria pe care fiecare membru o găseşte aflându-se în compania celorlaţi. Aşa că înlăturaţi oboseala sau grijile care vă apasă de la serviciu, la sfârşitul unei zile, şi încercaţi să vă bucuraţi de momentele fericite alături de familie. Poveştile celor mici de la grădiniţă cu domnişoara X care s-a îndrăgostit de domnul Y sau nedumeririle copilăriei vă pot aduce bucurie în suflet. În plus, deveniţi un foarte bun confesor pentru copii, ceea ce este un lucru foarte important pentru relaţiile dumneavoastră de peste ani.
Încercaţi ca în timpul acestor confesiuni să nu luaţi în derâdere unele aspecte, povestite de cel mic. Trataţi-le cu seriozitate.
Nu trebuie să vă neglijaţi, de asemenea, nici partenerul de viaţă. În foarte multe familii, copiii sunt cei care au prioritate. Este normal şi de înţeles, însă acest lucru nu trebuie să presupună ignorarea partenerului, căci pe termen lung ar putea avea consecinţe dintre cele mai grave. Aşa că mai bine căutaţi energie doar pentru momentele intime.
Micul dejun sau cina sunt unul dintre momentele fericite ale unei familii, care adună întotdeauna toţi membrii în jurul mesei. Conexiunile sufleteşti care se creează astfel sunt remarcabile şi absolut necesare.

Puţină atenţie şi control

Şi, chiar dacă uneori vă este greu să faceţi faţă responsabilităţilor de acasă, încercaţi să nu vă pierdeţi cu firea. De câte ori simţiţi nevoia să vă manifestaţi exploziv, amintiţi-vă că micuţii dumneavoastră au în primul rând nevoie de stabilitate, echilibru şi mult calm. Trageţi aer în piept şi mai bine părăsiţi camera, dacă simţiţi că vă lasă nervii. Ieşiţi chiar la o plimbare pentru a vă răcori şi păşiţi cu alt tonus în mijlocul familiei. De asemenea, nu purtaţi discuţii aprinse cu partenerul de viaţă în faţa copiilor. Deşi certurile sunt inevitabile în cuplu, asta nu înseamnă că trebuie să aibă loc în faţa copiilor, căci acest lucru îi poate destabiliza din punct de vedere emoţional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS