14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSMS-urile, o pasiune periculoasă

SMS-urile, o pasiune periculoasă

Primul SMS a fost expediat, din câte se pare, în 1992. Potrivit cotidianului italian La Reppublica, după 18 ani, tastele au devenit principalul mijloc de comunicare. Acum este clar. Pământenii sunt dependenţi de SMS. Şi asta, în mai puţin de 20 de ani. Acum, nu mai putem decât să luăm la cunoştinţă şi să ne împărţim pe categorii: unii preferă T9, alţii – metoda veche de a tasta în mod repetat până la a obţin cuvântul dorit. Astăzi, fenomenul SMS-urilor a cucerit planeta şi capătă proporţii îngrijorătoare. Potrivit unui studiu efectuat de specialiştii de la Pew Research Center, în colaborare cu colegii lor de la Universitatea din Michigan, unul din trei adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani trimite 100 de SMS-uri pe zi. Adolescenţii americani afirmă că nu cunosc pe nimeni de vârsta lor care să nu aibă telefon mobil, patru din cinci recunosc că dorm cu telefonul lângă ei. Numeroase şcoli au interzis utilizarea telefonului mobil în timpul orelor, însă pauza de prânz este „cell free“, iar elevii sunt liberi să se joace la taste. Procentele se modifică în funcţie de vârstă. Adulţii se limitează la zece mesaje pe zi, în timp ce adolescentele de 14-17 ani reuşesc performanţa să expedieze 3.000 pe lună. De exemplu, Annie Levitz, o adolescentă de 16 ani din SUA, a mărturisit că trimite în jur de 4.000 de SMS-uri pe lună. „Am început să îmi pierd simţul tactil din degete“, a explicat tânăra. Acum, ea suferă de sindromul de tunel carpal şi trebuie operată.

Dependenţi de taste

Dependenţa de SMS, demonstrată de „Global Messaging Survey“, realizat de Nokia în 2002, a fost confirmată de diferite alte studii, cum ar fi cel al specialiştilor de la Universitatea catolică din Leuven, Belgia, în 2004 şi de cel al oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Queensland, Australia. Nu doar expedierea mesajelor poate crea dependenţă, ci şi primirea acestora. Nevoia de a fi conectat 24 de ore din 24 este numită în limbajul de specialitate „reachability“ – „accesibilitate“. În opinia profesorului Mike Stryer, mulţi dintre elevii săi sunt dependenţi de mesaje, iar asta le influenţează viaţa socială, dar şi performanţele şcolare. SMS-urile schimbă şi modul de a vorbi. În cartea sa „Txtng: the Gr8 Db8“, David Crystal afirmă că asistăm la o americanizare a limbajului tocmai din cauza mesajelor. Cele 11 limbi principale s-au alienat folosind termeni precum „lol“ (lot of laugh, pentru hohot de râs), „u“ (you) sau „gr8“ (great), toate abrevieri din engleză.

Filipinezii, campioni la tastat

Cu siguranţă, în 1992, tânărul inginer de 22 de ani, angajat la Sema Group, nu putea să prevadă un astfel de fenomen atunci când a expediat de la propriul calculator mesajul „Merry Christmas“ prin intermediul reţelei Vodafone pe mobilul prietenului său Richard Jarvis. 18 ani mai târziu, SMS-urile au devenit cel mai puternic mijloc de comunicare. Europa bate clar America, având 80 la sută de utilizatori activi, faţă de doar 60 la sută dincolo de Ocean. Primatul SMS-urilor aparţine însă statului Filippine, cu 400 de milioane de SMS-uri pe zi şi aproximativ 142 de miliarde pe an. În Europa, primatul la mesaje expediate aparţine Croaţiei.

Oricând, oriunde şi oricum

Persoanele dependente de SMS tastează oriunde şi oricând. Un sondaj recent a demonstrat că 77 la sută dintre persoanele intervievate tastează la volan. De altfel, în 2008, în Chatsworth, a avut loc un accident feroviar în urma căruia şi-au pierdut viaţa 25 de persoane. După cum s-a descoperit ulterior, conductorul trenului implicat în accidentul care a avut loc în apropiere de Los Angeles trimisese 45 de mesaje de pe telefonul mobil. Iar asta nu e tot. 79 la sută dintre respondenţi tastează chiar şi în baie, 37 la sută au reuşit să expedieze un mesaj în timpul unui examen, 18 la sută în timpul slujbei oficiate cu ocazia căsătoriei, 16 la sută în timpul unei înmormântări, iar 11 la sută în timp ce făceau sex.  

Miliarde de SMS-uri pe lună

Statistici recente au demonstrat că lunar sunt expediate 18,5 miliarde de SMS-uri pe lună de către 68,8 milioane de oameni. Doar 10 la sută dintre mesaje sunt spam, 62 la sută – adresate prietenilor, 55 la sută – către cunoscuţi, 19 la sută către colegi. Mesajele sunt citite în maximum 15 minute de la expediere, timpul de răspuns putând să ajungă şi până la 60 de minute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS