11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Oul sau găina? Misterul a fost dezlegat

De secole întregi, oamenii de ştiinţă, filosofii, şi nu numai, încearcă să găsească răspunsul la o întrebare legitimă: ce a fost întâi – oul sau găina? Rezolvarea acestei enigme poate fi însă destul de controversată, pentru că, dacă oul a fost primul, acesta trebuie să fi apărut de undeva, iar dacă a fost găina, atunci ea cu siguranţă ar fi trebuit să iasă dintr-un ou. Cei mai mulţi dintre cei care şi-au pus această întrebare au înclinat să creadă că oul a fost înainte de găină, însă membrii unei echipe de cercetători britanici susţin contrariul şi spun că au găsit dovada că găina a fost înaintea oului. Echipa, formată din oameni de ştiinţă de la universităţile Sheffield şi Warwick, a început prin a căuta să afle mai multe informaţii despre felul în care păsările produc ouăle. În timpul cercetărilor, britanicii s-au concentrat în special pe elementele constituente ale cojilor de ou şi se pare că aceasta a fost o idee foarte bună. Oamenii de ştiinţă au descoperit că în orice coajă de ou există o proteină „specială“, numită ovocledidin-17 (OC17), care reprezintă un element esenţial pentru formarea şi dezvoltarea găoacei. Nu ar fi nimic deosebit în această descoperire, însă s-a constatat că respectiva proteină se găseşte numai şi numai în ovarele găinilor. Prin urmare, potrivit rezultatelor studiului, a existat la un moment dat o „primă găină“, care a făcut „primul ou“. Acestea fiind spuse, misterul este dezlegat, însă tot nu se ştie cum şi de unde a apărut această găină primordială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU