Hoya, sau floarea de ceară, cum este denumită popular, este o plantă originară din sud-estul Asiei şi estul Australiei, cu tulpini subţiri căţărătoare sau pendente, frunze groase pieloase şi flori mici, ca de ceară, dispuse în buchete.
Hoya este o plantă cu tulpini lungi, uşor lemnificate, dar flexibile, prevăzute cu rădăcini fixatoare în dreptul nodurilor. Frunzele de formă ovală sunt foarte groase.
Deosebit de interesante sunt florile albe, făcute parcă din ceară sau porţelan. Ele sunt mici (1,5 cm diametru), de formă stelată, cu o coroană staminală roz închis, reunite într-un buchet rotunjit. Parfumul discret este altă calitate a lor. Planta îşi păstrează bine frunzele şi înfloreşte abundent pe parcursul verii. Nu este prea exigentă în privinţa căldurii şi se mulţumeşte iarna cu 12-13°C. De altfel, creşte destul de repede, iar florile ei au un parfum aşa de puternic, încât vor înmiresma camera sau balconul în care vă decideţi s-o amplasaţi. Mai este numită şi „Lacrimile Maicii Domnului“, deoarece, dacă atingeţi florile, acestea elimină picături de apă asemănătoare cu lacrimile, care au şi un gust foarte bun.
Înflorirea depinde foarte mult de modul cum iernează planta. Condiţiile optime sunt: căldură nu prea multă (maximum 15-18°C) şi apă puţină. Este foarte important ca plantei să nu i se schimbe locul prea des.
Atenţie se acordă udării, care se face regulat, evitându-se excesul de umezeală, când rădăcinile putrezesc, iar frunzele se vestejesc şi se zbârcesc. În asemenea situaţie, planta trebuie transplantată imediat într-un pământ proaspăt care să lase apa să se scurgă repede. Substratul de cultură trebuie să se dreneze bine. El poate fi alcătuit din pământ de frunze, turbă fibroasă şi nisip, în părţi egale.
Transplantarea se aplică primăvara numai dacă este necesară.
Fertilizarea nu este indispensabilă. Cantităţile de îngrăşăminte folosite trebuie să fie moderate, deoarece altfel întârzie sau se compromite înflorirea.
Îngrijire şi înmulţire
Se înmulţeşte prin butaşi de tronsoane de tulpină cu cel puţin două noduri. Se pot pune porţiuni de tulpină cu un rând de frunze, înrădăcinate la cald în pahare de sticlă, în apă sau în nisip umed. Momentul cel mai bun este vara, dar butaşii se pot face şi primăvara. Plante noi se pot obţine şi prin marcotarea tulpinii.
Îngrijită corespunzător, ne bucură cu florile ei delicate toată vara, până toamna târziu. Sunt mai cunoscute două specii: Hoya Carnosa, mai viguroasă, cu frunze mari şi tulpini urcătoare, şi Hoya Bella, cu creştere pendentă, cu frunze şi flori mai mici. Ambele specii necesită lumină multă, dar nu soare direct vara. Soarele foarte puternic produce îngălbenirea, pătarea şi deshidratarea frunzelor. Vara, temperatura potrivită este de ~20°C.
În timpul iernii, pentru perioade scurte de timp, ambele specii pot suporta şi temperaturi sub 10°C. Vara, încăperea se aeriseşte bine.
După scuturarea florilor, pedunculii florali nu se îndepărtează deoarece în anul următor pe ei se vor forma din nou flori.
Pentru ramificare se poate tunde. Dacă vreţi să lăsaţi lăstarii lungi, aceştia se pot dirija pe un suport circular, plasat în ghiveci, în aşa fel încât să-i daţi un aspect de cunună.
