21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO poveste din lumea jazzului

O poveste din lumea jazzului

Jazzul cu ritmul său ameţitor de frumos l-a prins în mrejele sale şi nu i-a mai dat drumul. Degetele i-au alunecat pe clapele pianului, dând naştere celor mai cuceritoare sunete în clubul de jazz pe care l-a înfiinţat sau atunci când un iubitor al notelor muzicale i-a cerut. Este povestea unui „profesor amator şi muzician profesio-nist“, cum îl numea un prieten drag pe Ion Butnaru.

Povestea profesorului Ion Butnaru, un maestru al pianului, a început în anii copilăriei.
„Am luat lecţii de pian în clasele primare. Nu mi-a plăcut pianul absolut deloc atunci, pentru că era perioada copilăriei, în care copiii se jucau de-a hoţii şi vardiştii, iar eu trebuia să mă joc cu clapele. Însă, ajungând la Liceul «Nicolae Bălcescu», am descoperit un grup de colegi care iubeau muzica, jazzul şi muzica uşoară. Erau pianişti. Mi-am adus aminte că şi eu am cântat cândva la pian.
Am început să ne întâlnim, să schimbăm păreri despre muzică, învăţam piese unul de la altul şi bineînţeles că primul contact cu publicul l-am avut la terminarea liceului. În sala de festivităţi exista un pian şi am fost rugat de profesori să le cânt ceva. Le-am cântat. Am fost apreciat şi aşa s-a deschis pasiunea pentru muzică“.

Pe ritmuri muzicale în lungul şi-n latul ţării

Anii de şcoală au continuat în capitală ţării. Pasiunea pentru muzică nu se stinsese, aşa că, mânat de dragostea pentru notele muzicale, dar şi de dorinţa de a cunoaşte mai mult, de a exploata, a încercat să se apropie de oameni asemenea lui, cu muzica în sânge. De la ei a încercat să înveţe, să se perfecţioneze, să progreseze. „Era mişcarea instrumentiştilor. Tehnica era mai puţin dezvoltată, neexitând CD-uri , casete, muzica se cânta live. Ca să poţi să pătrunzi şi să fii nu numai cunoscut, ci şi apreciat trebuia să te perfecţionezi ca instrumentist. Am cântat în diverse cluburi ale vremii, în Clubul Universităţii, am făcut parte chiar din orchestra Universităţii“, povesteşte Ion Butnaru.
Paşii l-au purtat însă înapoi spre Craiova natală. Pasiunea pentru muzică continua să existe cu aceeaşi putere. Un prieten îi spunea: „Tu eşti profesor amator şi muzician profesionist“.
A împărtăşit pe aceste meleaguri dragostea sa pentru muzică, pentru că aşa i se părea natural să dăruiască din această dragoste specială şi altora.
„Am fost instructor la mai multe formaţii printre care cea a CFR-ului, de muzică uşoară, care era în dispută cu cea de la Electroputere şi a Medicilor, şi în această concurenţă fiecare dorea să arate cât mai mult şi cât mai bine să cânte. Şi în acelaşi timp, eram instructor la formaţia de muzică uşoară a Casei Studenţilor, cu care am participat la festivalurile studenţeşti. La unul dintre ele am obţinut un premiul, în perioada în care s-a lansat Phoenixul. Performanţa am considerat-o bună. Faţă de celelalte centre universitare, Craiova era mărunţică, deci performanţa a fost pe măsură. Acolo unde era o formaţie de muzică uşoară, hop şi eu. Vedetele mari ale vremii nu puteau fi văzute decât în turneele pe care le făceau prin ţară şi atunci am înfiinţat o formaţie de muzică uşoară, cu nişte colegi de aici din Craiova, „Metronom Cvintet“. Un organizator de concert ne-a cooptat pe noi ca formaţie de acompaniament şi aşa am străbătut toată ţara cu artiştii care erau atunci la modă, Angela Similea, Dan Spătaru, Anda Călugăreanu, Alexandru Arşinel“, zâmbeşte astăzi Ion Butnaru.

Primul club de jazz la Craiova

Jazzul îi era aproape de suflet, jazzul cu a sa esenţă, improvizaţie, cu frumuseţea sa, cu acel interpret, de fapt, un compozitor, un creator, care în faţa publicului dă naştere unei variaţiuni a piesei.
Ideea de a înfiinţa un club de jazz a venit ca un lucru firesc.
„La Casa de Cultură a Tineretului am înfiinţat primul club de jazz, în 1969. Era în acea perioadă o iufă către jazz. Clubul nostru a fost al treilea din ţară, înfiinţat imediat după primul festival de jazz de la Ploieşti. La acea manifestare am luat contact cu amatorii de jazz şi am plănuit să facem un club în Craiova. L-am cunoscut pe realizatorul de programe a Radio România, Cornel Chiriac şi pe Mihai Berindei, directorul clubului de jazz din Bucureşti. Ne-au promis tot sprijinul şi ne-au ajutat să facem la Craiova, un club de jazz.
Am luat legătura şi cu Ambasada Americană, care ne-a înlesnit şi facilitat accesul la discuri, la materiale, pliante. Am avut chiar un abonament la un ziar de profil şi aflam de acolo noutăţile din lumea jazzului.
Erau întâlniri, de două-trei ori pe săptămână cu toţi iubitorii de jazz. Schimbam impresii, fiecare ce am mai auzit, ce am mai citit, ce am mai auzit.
Eu care aveam acces la Biblioteca Americană, primeam prin mecanicul de locomotică discuri. Le imprimam pe bandă de magnetofon şi apoi le trimiteam înapoi şi făceam schimburi. Le dam şi altora. Cel mai mult ne axam pe audiţii“.
Muzica iubitorilor de jazz era gustată de tinerii de atunci, iar Ion Butnaru era acolo promovând cu precădere un repertoriu de calitate, piese ale compozitorilor români, precum şi muzică din repertoriul internaţional.
Clubul a încetat să mai existe, dar nu şi pasiunea pentru jazz a lui Ion Butnaru. A cântat în cercuri restrânse, a continuat să exploreze, să se perfecţioneze, dar şi să încânte şi să insufle celor mai tineri dragostea pentru jazz, aşa cum s-a întâmplat şi în cadrul Seratelor de jazz din acest an de la Muzeul de Artă, şi nu numai.

Colaborare cu Teatrul Naţional „Marin Sorescu“

Ion Butnaru a colaborat cu Naţionalul craiovean, el asigurând ilustraţia muzicală a piesei „A douăsprezecea noapte“, în regia lui Silviu Purcărete. De asemenea, s-a ocupat de aranjamentele muzicale şi de susţinerea ilustraţiei pentru ultima premieră a stagiunii ce tocmai s-a încheiat, „Balconul“.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS