12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinDestinaţii de vacanţă cu puşca în mână

Destinaţii de vacanţă cu puşca în mână

Agenţiile de turism oferă pachete pentru vânătorii pasionaţi, dar, cum orice pasiune costă, aceste vacanţe sunt pentru cei cu dare de mână.

Vânătoarea nu este un sport pentru oricine, dar, cu toate acestea, există persoane care îl practică frecvent. Tocmai pentru ele, agenţiile pregătesc pachete turistice cu cele mai bune destinaţii de vânătoare. Vânătoarea este un sport antrenant: localizarea vânatului, urmărirea lui – şi la sfârşit te întorci acasă cu un trofeu pentru colecţia ta sau doar cu amintirea momentelor în care tensiunea era la cote maxime şi vânatul era atât de aproape. Pentru a avea parte de o astfel de experienţă trebuie să aloci un buget destul de generos, dar, în acelaşi timp, trebuie să afli care sunt cele mai bune destinaţii de vânătoare din lume. Locaţia pe care o alegi pentru o partidă de vânătoare este esenţială pentru succesul acesteia. O destinaţie perfectă pentru vânătoare trebuie să ne ofere localnici primitori, o diversitate interesantă de vânat şi, nu în ultimul rând, un peisaj nou, tocmai bun de explorat. Dacă pasiunea ta e vânătoarea, dacă îţi doreşti să vezi şi să descoperi locaţii noi şi să trăieşti experienţe inedite, află care sunt cele mai interesante destinaţii, conform site-ului Klever Travel.

Tanzania, cel mai bun loc pentru vânătoare

În Tanzania se pot vâna lei, elefanţi, leoparzi şi bivoli. Sezonul de vânătoare în safari are loc în perioada 1 iulie – 1 martie. Tanzania oferă cei mai buni 600.000 de metri pătraţi de loc de vânătoare din lume – dacă nici aici nu găseşti ceva decent pentru a vâna, atunci îţi poţi „lua jucăriile“ şi te poţi duce acasă, lăsându-te de acest sport. Zonele pentru vânat în safari sunt împărţite în zone libere pentru vânat, zone de vânătoare controlate şi zone interzise vânătorii pentru a menţine un echilibru ecologic pentru speciile respective. Pentru că Tanzania este foarte mare, veţi avea nevoie de transfer cu elicopterul/avionul de la o zonă de vânat la alta. Deşi vânătoarea va fi mereu un sport controversat, avem nevoie de ea pentru a menţine un echilibru în viaţa sălbatică şi pentru supravieţuirea anumitor specii. Cel mai greu este să menţinem un echilibru în această balanţă. Pentru acest lucru există legi care ocrotesc anumite specii de animale şi care pedepsesc braconajul.

Kamchatka – altă destinaţie bună pentru acest sport

În Kamchatka, Rusia, vânatul este următorul: ursul, lupul, linxul, elanul siberian, căprioara, capra de munte, iepurele, vulpea, cocoşul de munte, raţa sălbatică şi mistreţul. Sezonul de vânătoare variază. Ursul brun poate fi vânat în zona Kamchatka în perioadele aprilie – mai, august – octombrie. Păduri dese, lacuri, râuri şi munţi întinşi pe mari distanţe fac din Rusia un loc preferat de iubitorii vânătorilor „exotice“. De la tundra arctică în nord până la stepele mongoliene în sud, aici puteţi găsi o diversitate de peisaje, dar şi o diversitate de tipuri de vânat. Vă recomandăm să vă cazaţi la cabana vânătorilor „A Bear’s Place“, la 180 km de St. Petersburg, în regiunea Novgorod. Având cea mai mare populaţie de urs brun din lume, localizată mai ales în partea europeană a ţării – în peninsula Kamchatka în mare parte, Rusia oferă excursii de vânătoare în care transferul de la un loc la altul se face fie cu ajutorul cailor, fie cu elicopterul.  

Peisaje minunate în Scoţia

În Tayside&Fife, Scoţia, vânatul poate fi următorul: căprioara, gâsca sălbatică, raţa sălbatică, porumbelul, iepurele. Sezonul de vânătoare are loc în funcţie de animalul pe care îl urmăriţi. Scoţia este una dintre ţările cu cel mai impresionant peisaj pentru vânătoarea de căprioare din Europa. În timp ce vânezi cerbi sau căprioare, poţi vedea iepuri sălbatici sau de câmp cum îţi taie calea şi stoluri de păsări sălbatice cum zboară deasupra. Sigur îţi vor distrage atenţia şi poţi încerca să tragi, cine ştie, poate te vei întoarce acasă cu mai multe trofee decât te aşteptai.  

Qinghai, o destinaţie mai îndepărtată

În Qinghai, China, vânatul este: bharal (oaia/capra albastră), capra, cerbul, gazela. Sezonul de vânătoare pentru bharal are loc în perioada 1 noiembrie – 31 martie.
Cu cele mai multe specii de ovine şi caprine din lume, China oferă cea mai ieftină vânătoare de capre din lume. În timp ce vânezi „oaia albastră“ (the blue sheep), care este mai mult capră şi mai mult gri decât albastră, cunoscută ca şi bharal, de-a lungul văilor Xining în provincia chinezească Qinghai, te poţi bucura de peisaj: o porţiune de 6.000 km a Marelui Zid Chinezesc care sigur nu te va lăsa indiferent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS