11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Bine de ştiut….

– Vinetele rămân albe dacă se stoarce peste ele puţină zeamă de lămâie.
– Orezul nu va mai fi atacat de gărgăriţe dacă puneţi în cutia în care îl păstraţi câţiva căţei de usturoi necurăţaţi.
– Budincile nu se mai lipesc de vas dacă acesta a fost uns în prealabil cu puţină grăsime. Pentru a-l unge uniform se poate folosi hârtia rămasă de la pachetul de unt pe care tocmai l-aţi folosit.
– Nu pregătiţi salata cât timp unele legume sunt calde. Nu folosiţi în salată legume reci şi calde în amestec. Se recomandă ca atunci când preparaţi salata legumele să fie reci, altfel aceasta se va strica, acrindu-se.
– Este foarte greu să mutaţi aluatul subţire de pe masă în tavă fără să se rupă. Pentru a evita acest lucru, presăraţi aluatul cu făină, înfăşuraţi-l pe sucitor, mutaţi-l în tavă şi apoi întindeţi-l la loc.
– Pentru a evita lipirea clătitelor de tigaie, se presară puţin zahăr tos în uleiul încins.
– Nu aruncaţi frunzele de gulie. Din ele puteţi face o excelentă mâncare, asemănătoare cu spanacul, sau le puteţi folosi la învelitul sarmalelor.
– Dacă aspicul se întăreşte prea repede va trebui să adăugaţi peste el două linguri de apă şi să îl puneţi din nou pe foc.
– Mâncarea de linte va fi mult mai gustoasă dacă se adaugă ceapă şi morcovi tăiaţi mărunt, iar când mâncarea este gata se pune şi puţin unt.
– Osul cu măduvă se tamponează la extremităţi cu sare grunjoasă, pentru a împiedica răspândirea măduvei în supă.
– Cârnăciorii crapă deseori când îi prăjiţi. Pentru a nu se întâmpla acest lucru, opăriţi-i mai întâi în apă fierbinte, ştergeţi-i cu un şervet de bucătărie, iar apoi ungeţi-i cu puţin ulei.
– Carnea şi cârnaţii se rumenesc mai frumos pe grătar dacă presăraţi desupra lor puţin zahăr.
– Grişul devine mult mai gustos şi mai pufos dacă înainte de a-l fierbe îl amestecaţi cu apă (cantitate egală cu cea de lapte) şi îl lăsaţi să se înmoaie o oră. Apoi îl strecuraţi şi îl preparaţi.
– Pentru a evita fărâmiţarea peştelui la prăjit este recomandat să îl săraţi cu 10-15 minute înainte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS