12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Horoscop

  Berbec    
Luaţi legătura cu multe persoane, dar nu reuşiţi să păstraţi o linie constantă în comunicare. Cu unii discutaţi amical, ca de la suflet la suflet, de parcă v-aţi cunoaşte de-o viaţă, în timp ce alţii vă irită şi le răspundeţi agresiv. Trebuie să fiţi atent la atitudinea abordată în funcţie de fiecare persoană ca nu cumva să încurcaţi borcanele şi să fiţi nervos şi aspru cu cei dragi, dar prea indulgent cu inamicii. Controlaţi-vă, aşadar, reacţiile!

  Taur
Vă preocupă foarte mult viitorul financiar şi de aceea trebuie să luaţi nişte măsuri de pe acum, ca să fiţi sigur că totul se va menţine pe un teren sigur. Ori mai puneţi un ban deoparte cu scopul de a acumula o sumă mai mare, ori încheiaţi un contract de durată ce va implica plăţi sau rate pe câţiva ani de acum înainte. Sunteţi convins că va merge bine şi nu priviţi spre viitor cu teamă, ci cu siguranţă că vă veţi descurca foarte bine. Altfel vă simţiţi când ştiţi că aveţi un ban în cont.

  Gemeni
Deplasările sunt mari consumatoare de bani şi de timp, dar nu vă va deranja prea mult faptul că banii se duc, pentru că important este scopul călătoriilor. La capăt vă aşteaptă veşti bune, reuşite ce merită orice efort din partea dumneavoastră. Puteţi primi o sumă de bani de departe sau sunteţi nevoit să apelaţi la un serviciu de curierat pentru a expedia un obiect de preţ peste hotare. Cheltuielile cele mai mari ale zilei sunt legate de tranzacţii la distanţă sau pentru întreţinerea maşinii.

  Rac
Propriile dubii vă taie elanul şi nu reuşiţi să duceţi la capăt ce aţi început. Descoperiţi tot felul de fisuri în ceea ce construiţi, iar dacă mai apar şi critici din alte direcţii, sunteţi gata să renunţaţi la tot. Nu aveţi de ce vă agăţa pentru a duce mai departe acest plan, pentru că nici dumneavoastră nu mai credeţi în reuşita finală, dar nici ceilalţi nu vă lasă să vă concentraţi. Sunteţi influenţabil şi vă lăsaţi copleşit de zvonuri şi obstacole.
 
  Leu
Când vă simţiţi obosit şi dezorientat, un singur lucru vă oferă o direcţie: iubirea. Dacă aţi avut o zi groaznică la serviciu sau v-aţi trezit cu faţa la cearceaf, noroc că există cineva drag alături de dumneavoastră care ştie să vă abată gândurile de la probleme şi să vă readucă zâmbetul pe buze. Când alte planuri ale vieţii vă dezamăgesc, nu trebuie să vă cramponaţi în ele, ci să găsiţi imediat ceva frumos şi plăcut sufletului care să vă readucă pe linia de plutire. Aveţi suficiente motive de bucurie în compensaţie!

  Fecioară
Luaţi o decizie corectă, ce restabileşte echilibrul într-o situaţie care o vreme v-a ţinut ca pe ghimpi. Acum, că totul revine la normal, vă simţiţi mult mai relaxat şi vedeţi lucrurile într-o lumină mult mai bună. Atât timp cât grijile vă copleşesc, e firesc să oscilaţi între stări diametral opuse, dar nimic nu vi se pare mai frumos ca momentul în care se reinstalează liniştea eliberatoare peste toate. Aveţi curajul răspunderii şi spuneţi la ce decizie v-aţi oprit.

  Balanţă
Contactul cu autorităţile statului naşte controverse şi furtuni, pentru că nu găsiţi acolo nici sprijin, nici înţelegere. Parcă s-au aliat toţi împotriva dumneavoastră şi dau ordine aspre, din care aveţi multe de pierdut. Aşteptaţi-vă la tot felul de conflicte cu instituţiile majore, pentru că orice intervenţie a acestora în treburile dumneavoastră poate avea urmări nefaste: amenzi, mustrări, sancţiuni, refuzuri, uşi trântite în nas. Nu puteţi riposta pentru că poate ieşi mai rău.

 Scorpion
Dacă plecaţi la drum, aşteptaţi-vă la diverse obstacole pe parcurs, ce pot implica un consum mai mare de resurse decât aţi calculat iniţial. Fie e nevoie de bani în plus, din cauza unor cheltuieli neprevăzute, fie de câteva ore în plus, n-ar strica să vă luaţi o rezervă de timp ca să nu ajungeţi cu întârziere, pentru că nu aţi estimat corect distanţa sau eventualele modificări din program. Veţi ajunge la destinaţie mai obosit decât aţi fi crezut iniţial.

 Săgetător
Aveţi grijă la reacţiile dumneavoastră impulsive, pentru că puteţi strica totul. Ştiţi şi dumneavoastră că, atunci când nu vă convine ceva, scoateţi la iveală o energie periculoasă, cu care puteţi crea neplăceri şi altora. Puteţi defecta ceva, vă puteţi răni sau spuneţi ceva greşit, deci controlaţi-vă energiile în exces. Dacă nu sunt canalizate temperat şi corect într-o direcţie bună, puteţi face un mare rău.

  Capricorn
Iubirea este planul cel mai interesant pentru că partenerul are un efect mobilizator asupra dumneavoastră. Amândoi vă implicaţi în tot felul de activităţi care pun în valoare unitatea cuplului şi stabilitatea relaţiei. Cine vă vede azi împreună va spune că formaţi un tandem perfect, completându-vă reciproc şi susţinându-vă unul pe altul. Dragostea este izvorul de energie care vă ţine în priză şi, când iubiţi ceea ce faceţi, rezultatele nu pot fi decât excelente.

  Vărsător
Lipsa de sarcini obositoare este un avantaj pentru că vă puteţi face puţină ordine în gânduri. Aveţi nevoie de intimitate, de un loc numai al dumneavoastră, în care să nu fiţi sufocat de fleacurile vieţii de zi cu zi. Chiar dacă lumea nu vă va vedea azi la faţă, pentru dumneavoastră are un efect excelent această perioadă de completă izolare, pentru că vă adunaţi forţele şi vă detaşaţi de o serie de griji care nu-şi mai au rostul. Trebuie să vă faceţi timp şi pentru propria persoană!

  Peşti
Deşi cei din jur au un efect pozitiv asupra moralului dumneavoastră, parcă vă încăpăţânaţi să rămâneţi într-o zonă sumbră, în care toate par triste. Lăsaţi-i pe ceilalţi să vă înveselească, să vă arate că nu e nimic atât de negru pe cât pare acum, pentru că aţi fost influenţat negativ de persoane pesimiste, care v-au împuiat capul numai cu probleme. Cu siguranţă există alţii cu un efect mult mai bun şi merită să vă alăturaţi lor, deci fiţi atent cine vă ţine companie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS