Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

Ambasadorul invizibil vine la Craiova  
Poetul şi prozatorul Nichita Danilov, unul dintre cei mai importanţi şi atipici scriitori ai generaţiei ‘80, este invitatul lunii iunie în cadrul proiectului „Scriitori la TRADEM“.
Nichita Danilov va lansa cu această ocazie, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu“, noul său roman, „Ambasadorul invizibil“, vineri, 4 iunie, de la ora 16.00. Scriitorul va susţine şi o conferinţă cu tema „Biografie şi literatură“. Romanul va fi lansat şi în cadrul Târgului de Carte Bookfest, pe 12 iunie.
Mirela MARINESCU

18 ani de la înfiinţarea UCB
Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu va organiza o serie de manifestări legate de împlinirea a 18 ani de la înfiinţare. Pe 4 şi 5 iunie vor avea loc lansări de carte, vernisajul unei expoziţii de artă şi deschiderea unei expoziţii de realizări tehnice ale Facultăţii de Inginerie. În cadrul aceloraşi manifestări este programată şi Sesiunea de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională „Progres, Inovare şi Democraţie“. Invitat special este Adrian Cioroianu, care îşi va lansa la Târgu Jiu cartea „Geopolitica Matrioşcăi – Rusia postsovietică în nouă ordine mondială“.
Mihaela FLOROIU

Investiţii în supermarketuri la Târgu Jiu
Mai multe firme de profil şi-au anunţat intenţia de a investi în construirea de supermarketuri în Târgu Jiu. Firma Kaufland caută un amplasament pentru a deschide în municipiu al doilea supermarket. De asemenea, Lidl a obţinut autorizaţia de construcţie pentru a ridica un supermarket pe amplasamentul fostei fabrici de cărămidă „Unirea“. La amenajarea altui supermarket se lucrează în prezent şi în zona centrală a oraşului, în clădirea care a adăpostit fostul Cinematograf „Dacia“, cumpărat de Nicolae Sarcină. Ridicarea primului mall la Târgu Jiu întârzie, deocamdată, din cauza crizei economice, după cum au precizat reprezentanţii primăriei. Cu toate acestea, investitorii au deja terenul şi au plătit 1,5 milioane de lei pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie.
Mihaela FLOROIU

În vizită la jandarmi
Aproximativ 100 de copii au vizitat ieri sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt. De Ziua Copilului, IJJ şi-a deschis porţile şi a primit „inspecţia“ celor mici. Acţiunea a durat două ore. Copiilor le-au fost prezentate armamentul din dotare, echipamentul antiterorist, materialele de intervenţie pentru asigurarea şi restabilirea ordinii publice, trusa criminalistică, jandarmii fiind nevoiţi să răspundă la toate întrebările. De asemenea, micilor vizitatori le-au fost prezentate spaţiile în care-şi desfăşoară activitatea jandarmii, precum şi dispeceratul de unde sunt monitorizate şi conduse toate misiunile unităţii. La această activitate au participat elevi de la trei instituţii de învăţământ din Slatina: Colegiul Naţional „Ion Minulescu“, Şcoala Generală nr. 3 şi Liceul cu Program Sportiv.
GdO

Exit mobile version