5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Băiatul care nu se opreşte din creştere

Are 24 de ani şi continuă să crească patru centimetri la fiecare trei luni. Nu suferă de nici o patologie mortală, însă viaţa sa este oricum în pericol. Aceasta este povestea unui tânăr columbian, care măsoară 2 metri şi 28 centimetri. Iar creşterea sa nu s-a oprit aici. Asdrúal Herrera creşte văzând cu ochii, starea sa aducând-l în pragul isteriei. „De câte ori se uită în oglindă, Asdrual se enervează peste măsură când priveşte, neputincios, cum corpul său creşte şi nu există nimic să îl poată observa“, scrie cotidianul spaniol El Mondo, care a relatat povestea tânărului. Având în vedere dimensiunile sale incredibile, orice lucru, oricât ar fi de banal, se dovedeşte dificil pentru tânărul columbian, indiferent că este vorba să intre pe o uşă, să ia un obiect în mână, să urce în maşină sau să ia autobuzul ori să iasă în oraş cu prietenii. Nici măcar să iasă în public nu este o misiune prea uşoară. Obligat să se deplaseze doar pe jos, pentru că nu poate urca în maşină sau autobuz, Asdrúal este privit ca o ciudăţenie a naturii de oamenii de pe stradă. Poartă măsura 50 la pantofi şi este nevoit să îşi achiziţioneze încălţămintea din Statele Unite. Hainele le cumpără de la o rudă a sa, care s-a specializat în realizarea de pantaloni, bluze şi pulovere mărimea XXXL. Tânărul este cel mai înalt om din ţara sa. Medicii care îl monitorizează trebuie să urce pe o scară pentru a-l putea examina. Când trebuie internat, folosesc două tărgi pentru a-l putea transporta. Din câte se pare, Asdrúal suferă de gigantism, patologie care se caracterizează prin creşterea exagerată în înălţime, depăşind cu cel puţin 20% media. Boala este provocată de o tumoare hipofizară acidofilă, care secretă în exces hormon somatotrop. Gigantismul afectează întreg organismul, producându-se modificări ale scheletului, ca osteoporoza şi cifoscolioza. Există intervenţii chirurgicale care ar putea atenua suferinţa, însă potrivit lui Javier Contreras, medic specialist în neurologie, 15% dintre persoanele operate la hipofiză nu au prezentat rezultatele dorite. Dacă va continua în acest ritm, Asdrúal ar putea ajunge să măsoare trei metri, situaţie deloc pe placul tânărului columbian. El speră să ajungă în Cuba, unde există medici specializaţi în tratamentul acestor boli. Însă, chiar dacă nu ar exista embargoul, Asdrúal ştie că nu îşi permite nici călătoria şi nici operaţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS