5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Horoscop

  Berbec    
La serviciu se vor ivi tot felul de situaţii, care vă vor obliga să faceţi un efort deosebit. În cazul în care doriţi să plecaţi la drum, mare atenţie, căci aţi putea avea încurcături legate de acte. În anturajul dumneavoastră apropiat vor fi dezbateri aprinse privind proiectele de interes comun. Totuşi, popularitatea de care vă bucuraţi vă permite să aveţi un cuvânt greu de spus.

  Taur
Cheltuielile sunt destul de mari în această perioadă, dar cum şansa este de partea dumneavoastră, reuşiţi să vă descurcaţi bine. Este posibil să apară unele schimbări la nivelul instituţiei la care lucraţi. De asemenea, în cazul în care doriţi să vă schimbaţi serviciul, aţi putea primi o ofertă care să vă tenteze. Totuşi, ar fi bine să vă gândiţi de două ori înainte de a lua o hotărâre.

  Gemeni
Şansele de a avea realizări în domeniul serviciului sunt mari, dar sunt condiţionate de conştiinciozitate. În cazul în care aveţi de luat decizii importante, ar fi bine să vă sfătuiţi cu cineva de încredere. Este posibil să primiţi o ofertă pentru o colaborare şi ar fi bine să o analizaţi pe toate feţele înainte de a da un răspuns. Nu vă aşteptaţi ca rezultatele eforturilor dumneavoastră să se vadă imediat.

  Rac
În apartament aţi putea face unele mici schimbări, ceea ce vă va îmbunătăţi starea de spirit. Pentru un eventual schimb de locuinţă ar fi bine să mai aşteptaţi. Interesul dumneavoastră pentru chestiunile financiare va fi peste nivelul obişnuit în această perioadă. Veţi avea ocazia să faceţi o investiţie sau să semnaţi actele pentru o afacere pe care o aveaţi în plan de ceva timp.
 
  Leu
Este posibil să aveţi ocazia să obţineţi un câştig bănesc dintr-o activitate de colaborare sau parteneriat. Un proiect mai vechi ar putea prinde contururi reale. Sentimentele dumneavoastră vor fi mai profunde şi, dacă veţi reuşi să vă stăpâniţi dorinţa de a domina, veţi avea ocazia să vă consolidaţi relaţia de dragoste. Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, partenerul ar putea avea o realizare.

  Fecioară
N-ar fi rău să acordaţi ceva mai multă atenţie sănătăţii şi să vă faceţi un control de rutină. Veţi avea parte de o zi extrem de agitată, cu evenimente care vă vor ţine cu sufletul la gură, chiar dacă unele nu vă vor privi personal. Iniţiativele dumneavoastră din această perioadă se vor bucura de aprecierea celor din jur, dar nu trebuie să vă aşteptaţi la rezultate spectaculoase.

  Balanţă
Relaţia cu colegii este bună şi faptul că puteţi miza pe sprijinul lor vă face să vă implicaţi în chestiuni deosebite. Activităţile intelectuale vă favorizează. Relaţia cu partenerul de viaţă este în continuare tensionată. Ar fi bine să evitaţi călătoriile deoarece în acest context aţi putea avea o problemă de sănătate.

 Scorpion
Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, este posibil ca partenerul să se confrunte cu situaţii dificile, ceea ce vă va afecta şi pe dumneavoastră într-o bună măsură. N-ar fi exclus nici să fie obligat să plece la drum. Sunteţi dornic să vă implicaţi în tot felul de activităţi, căci forma fizică vă permite. Ţineţi cont totuşi că inima dumneavoastră este ceva mai sensibilă în această perioadă şi nu exageraţi.

 Săgetător
Entuziasmul afectiv este la limita superioară, aşa că petrecerea timpului liber în compania partenerului de suflet va fi o plăcere. Din păcate, programul dumneavoastră pentru timpul liber nu va fi cel pe care vi-l doreaţi. Relaţia cu colegii va fi cam agitată şi veţi avea parte de obstacole oarecum neaşteptate. Traversaţi o perioadă în care aveţi toate şansele să vă consolidaţi relaţia cu fiinţa iubită.

  Capricorn
Relaţia cu cei din familie va fi cam tensionată şi ar fi de dorit să nu daţi curs pornirilor impulsive. Relaţia cu prietenii evoluează excelent, aceştia fiind de partea dumneavoastră în tot ce faceţi. Nu vor lipsi ocaziile de a participa la diverse activităţi sociale care vă vor da posibilitatea de a vă relaxa, dar şi de a găsi susţinători pentru proiectele în care sunteţi implicat.

  Vărsător
Colaborările v-ar putea aduce unele satisfacţii în plan material, dar va fi nevoie de eforturi mari. Călătoriile vă vor avantaja, indiferent că este vorba de afaceri sau de divertisment. În această perioadă sunteţi cam impulsiv şi riscaţi să aveţi tot felul de neînţelegeri cu cei din jur. Pe cât posibil, cenzuraţi-vă pornirile critice, care nu vor face decât să vă încurce lucrurile.

  Peşti
Conjunctura astrală vă este favorabilă, mai ales în ceea ce priveşte activităţile intelectuale. Dacă aveţi de dat un examen, rezultatul vă va satisface. Relaţia cu partenerul de suflet are toate şansele să se îmbunătăţească, să fie consolidată. N-ar fi exclus să vă implicaţi într-o relaţie nouă cu ocazia unei călătorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU