Salvarea Terrei, o planetă din ce în ce mai înfometată, ar putea veni din exploatarea mărilor şi oceanelor prin intermediul acvaculturii.
Mult mai productivă decât pescuitul şi mai puţin poluantă decât agricultura, acvacultura este sectorul de producţie alimentară cu cea mai rapidă dezvoltare din ultimii zece ani la nivel mondial. Cu o rată de creştere de 10% pe an, această activitate va asigura un sfert din producţia globală de peşte. În plus, acvacultura ar putea salva planeta de la înfometare Cel puţin aşa reiese dintr-un studiu realizat de specialiştii din Spania, ale căror concluzii au fost date publicităţii de revista Bioscience. Cercetătorii iberici pleacă de la o constatare: creşterea continuă a populaţie şi, ca atare, cererea tot mai mare de apă dulce şi de spaţiu vor limita „capacitatea agriculturii terestre de a satisface nevoile alimentare“, a explicat Carlos M. Duarte, unul dintre coordonatorii studiului. Soluţia propusă este creşterea suprafeţelor de apă folosite pentru acvacultură, suprafeţe limitate pentru moment doar la zonele tropicale. Duarte şi colegii săi nu au neglijat nici metoda clasică de prindere a peştelui, pescuitul, însă estimările lor sunt pesimiste. În ciuda conservării şi repopulărilor, în ultimii 20 de ani, pescuitul este în continuă scădere şi nu dă semne de schimbare.
Un alt fel de agricultură
Acvacultura este considerată o formă de agricultură care poate semăna în multe privinţe cu creşterea animalelor în ferme şi include cultivarea, procesarea şi comercializarea vieţuitoarelor acvatice, de la peşti şi crustacee şi până la moluşte şi plante acvatice. Potrivit FAO (Organizaţia pentru hrană şi alimentaţie), la nivel mondial, în acvacultură, China este cel mai mare producător, deţinând peste jumătate din producţia mondială, potrivit estimărilor. În plus, acvacultura este şi mai productivă. Dacă 5.000 mp de păşune pot produce aproximativ 455 kg de carne de vită, la aceeaşi suprafaţă de luciu de apă, o fermă de peşte producând peste patru tone. Specialiştii iberici afirmă că succesul sau falimentul viitor al acvaculturii depinde de capacitatea sa de a răspunde la provocări şi de a se îmbunătăţi. În primul rând, este nevoie ca materia primă pentru alimentarea speciilor crescute să fie ea însăşi prelevată din acvacultura marină, şi nu derivată din agricultură. Nu trebuie neglijat nici factorul ecologic. Şi din acest punct de vedere, acvacultura este mult mai rentabilă decât agricultura tradiţională. În timp ce orice tehnologie umană aduce modificări naturii, impactul acvaculturii este modest, dacă îl comparăm cu cel ce derivă din producţia echivalentă de hrană pe pământ.
