10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinApariţii editoriale

Apariţii editoriale

O provocare adresată destinului
Convorbiri cu Dora Pavel
de Gheorghe Grigurcu, Editura Pleiade, Satu Mare, 2009

În genul memorialistic-confesiv scriitorul Gheorghe Grigurcu este deja posesorul unei amprente indicibile, al unui stil chiar. Numeroasele volume de convorbiri-interviuri, publicistică, aforisme îl pot defini pe scriitorul trăitor la Târgu Jiu drept un spirit a cărui combustie intelectuală şi artistică reprezintă deja un bun naţional. Poet, critic literar, eseist, Gheorghe Grigurcu este totodată un moralist de vocaţie, adept al supremaţiei esteticului în artă, un postlovinescian care consideră, după anii totalitari, tocmai în ciuda indiferenţei interesate a unora, că „ethosul va rămâne… un criteriu esenţial al esteticului care, altfel, nu-şi poate asigura identitatea cu sine“.
Convorbirile cu Dora Pavel, ea însăşi scriitoare de vocaţie, autoare a unor romane de certă calitate, au fost realizate începând cu 2000 şi au continuat pe durata a opt ani. Au fost publicate în câteva reviste importante din ţară (Luceafărul, România literară, Ramuri, Jurnalul literar, Acolada, Vatra, Viaţa Românească,  Familia, Convorbiri literare, Cafeneaua literară etc.), acoperind astfel un teritoriu nu doar fizic delimitat, ci şi unul cultural complex dezmărginit.
Structural, Gheorghe Grigurcu este un introvertit, un creator interiorizat, aflat permanent într-o autentică, dificilă căutare de sine – nu mai puţin un om care ştie să „asculte“ ca puţini alţii sunetul operei de artă, poet important pentru care „poezia este o făptură mitologică, aidoma grifonilor“. Un liric pentru care, parcă, nici un sentiment nu a fost tăinuit, în creaţia căruia nici un cuvânt nu a fost uitat.
Dialogurile cu Dora Pavel, sensibile şi acoperind o zonă vastă a fiinţei umane, de o sinceritate rafinată ce nu-şi caută surdina în vane ipostaze auctoriale, conturează profilul unui om neliniştit, pentru care ataraxia este un ţel de neatins, totuşi, insistent urmărit, în incongruenta noastră lume levantină. Şi totuşi, în pofida piedicilor puse de un mediu ostil, socialmente vorbind, autorul „Existenţei poeziei“ se deschide neîncetat către semeni, dovadă numeroasele volume de poezie şi critică literară prin care s-a impus ca unul dintre cei mai fecunzi creatori contemporani. Cele peste 20 de cărţi de critică literară dau seama despre o adevărată istorie a literaturii naţionale, cu accente şi nuanţe axiologice dintre cele mai subtile şi credibile. Căci să nu ne ferim să o spunem răspicat: Gheorghe Grigurcu este o adevărată instanţă a criticii naţionale, însă nu un judecător veros ce ia vasali pentru curtea sa arbitrară. La judecata sa critică numai parveniţii literari şi adversarii complexaţi merg cu neîncredere. Pentru cititorul, fie şi grăbit, al „Istoriei critice“ a lui N. Manolescu, evidenţa în ceea ce priveşte referinţa numărul unu în materie de poezie a şefului României literare este mai mult decât evidentă: Gh. Grigurcu este citat în repetate rânduri drept o autoritate de primă mână, nu de puţine uneori corijând, cu delicateţe, dintr-o aquaforte a influenţei, gustul nesigur al autorului acesteia.
Convorbirile cu Dora Pavel, un lung ocol în jurul unei existenţe care nu încetează să uimească şi să provoace, reprezintă o sursă de inepuizabile revelaţii în ceea ce priveşte viaţa şi gândirea unui scriitor complex, pentru care lumea nu poate fi doar o „aruncare de zaruri“, ci o Carte ce abia ea îi dezvăluie chipul.
Un creator care stă printre noi cu demnitatea unui poet şi gânditor ce ştie – şi ne spune şi nouă – că, neîncetat, „cineva de dincolo ne monitorizează cu o blândă severitate“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS