De un adevărat regal de inteligenţă şi emoţie al unui mare actor român au avut parte ieri iubitorii de artă, care au acceptat să-şi petreacă sfârşitul de săptămână într-o companie aleasă, cea a lui Radu Beligan.
Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova a continuat ieri seria „Întâlnirilor SpectActor“. Invitat al manifestării a fost marele actor Radu Beligan, care i-a condus pe cei prezenţi în lumea fascinantă a teatrului, în cadrul conferinţei „Confesiuni despre viaţă şi artă“.
Proiecţiile video l-au readus pe Radu Beligan în mijlocul spectatorilor care au umplut sala „Amza Pellea“ a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“. Apoi, la o măsuţă, în fotoliul de pe scenă, s-a aşezat marele actor, pentru a relata propriile „Confesiuni despre viaţă şi artă“.
Poveşti fascinante despre viaţă
Am călătorit alături de Domnia sa prin lumea teatrului de ieri şi de azi.
„Producţiile Academiei aveau loc pe scena Teatrului Naţional cel bombardat de nazişti, acel teatru de o frumuseţe imperială, socotit al treilea din lume, cu o acustică miraculoasă. Dacă rupeai pe scenă o foiţă de ţigară se auzea până la ultimul rând al celei de-a treia galerii. Acel teatru în care publicul oferea el însuşi un spectacol de eleganţă şi cuviinţă prin felul în care venea îmbrăcat, prin felul cum urmărea piesa, cum recepta şoapta de pe scenă sau fiorul de răcoare când se ridica la început de act cortina, iar supeul de după spectacol, de obicei în restaurantele de lux, marca, de fapt, mersul la teatru, ca pe un eveniment de viaţă civilizată. Totul transmitea maniere, stil şi bun gust. O, Doamne, cum am uitat să trăim!… Eu ajunsesem să repet pe această ilustră scenă, eram beat de fericire. Iar când, la repetiţia generală, a venit în cabină să mă machieze acea legendă a Naţionalului care a fost machior, Pepi Mahauer, am trăit un moment de uluială totală. Cu peruca şi creioanele lui fermecate precum cu o baghetă magică, genialul Pepi m-a transformat în regele Franţei Ludovic al XI-lea. Privindu-mă în oglindă am avut revelaţia rolului. Abia atunci am ştiut cum vorbeşte, cum merge, cum stă pe tron personajul meu. Coborând în scenă la repetiţia generală am intrat într-un soi de transă. Am schimbat completamente tot ce făcusem înainte, mişcare, pauze, atitudini de glasuri, încât doamna Bulandra, care era în sală, consternată, a aruncat de acolo cu poşeta după mine pe scenă, strigând: «Eşti inconştient Belegane?». Cu duhul blândeţii am asigurat-o că am înţeles mai bine rolul datorită lui Pepi Mahauer. S-a potolit, căci genialul neamţ avea un prestigiu uriaş. Şi m-a lăsat să fac ce vreau. Bănuiesc că am făcut bine de vreme ce criticul Nicu Carandino i-a povestit a doua zi lui Victor Ion Popa că a văzut un tânăr care poartă în raniţă bastonul de mareşal“, au curs poveştile marelui actor despre viaţa petrecută pe sfintele scânduri ale teatrului.
Cele mai frumoase povestiri despre personalităţile lumii teatrale care i-au marcat destinul şi cariera de-a lungul timpului, dar şi mărturisiri sau păreri privind teatrul românesc din ziua de astăzi, după mai bine de 70 de ani în care s-a dedicat cu desăvârşire teatrului şi cinematografiei româneşti, au ajuns la inimile publicului craiovean.
Am ascultat poveştile frumoase ale unor întâlniri care l-au marcat iremediabil pe marele actor de astăzi. I-am regăsit, graţie minunatelor istorisiri, pe cei care au făcut parte din viaţa actorului, printre care s-au numărat Lucia Sturdza Bulandra, Alexandru Giugaru, George Vraca şi mulţi alţii, dar am descoperit fascinaţi şi momente savuroase din viaţa sa, care s-a intersectat cu evenimentele şi legendele teatrului românesc. Întâlnirile au fost cu atât mai plăcute cu cât „Confesiunile“ au fost intercalate cu momente din emisiuni de televiziune, fotografii sau fragmente de arhivă audio cu vocile şi reprezentaţiile unor mari actori.
Fascinanta viaţă a unui mare actor, imaginea teatrului de ieri şi de azi au fost o reală bucurie pentru cei care au acceptat invitaţia lui Radu Beligan şi care i-au ascultat „Confesiunile despre viaţă şi artă“ autentică.
