29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Porci tatuaţi şi împăiaţi, la expoziţie

O expoziţie de artă organizată de francezul Wim Delvoye a iscat un adevărat scandal. Potrivit site-ului zigonet.com, artistul a prezentat publicului Muzeului de Artă Modernă şi Contemporană din Nisa mai mulţi porci împăiaţi şi tatuaţi, lucru care a revoltat militanţii pentru drepturile animalelor. Mulţi dintre vizitatorii muzeului cred că porcii sunt vii şi au fost torturaţi, însă nu este cazul să existe asemenea îngrijorări. Reprezentanţii muzeului au explicat într-un comunicat cum de s-a ajuns la o asemenea expoziţie de artă neobişnuită.
„Porcii prezentaţi au fost salvaţi de la sacrificare şi au fost anesteziaţi pentru a putea fi tatuaţi. În timpul vieţii au fost trataţi foarte bine, ducând o viaţă liberă, iar acţiunile lor nu au fost îngrădite. După ce au murit, animalele au fost împăiate. Deşi demersul artistului poate fi considerat deranjant şi chiar provocator. Nu se pune problema exploatării animalelor“, s-a precizat în comunicat.

Un britanic vrea să exploreze lumea fără să şofeze sau să zboare
 
Un britanic vrea să intre în istorie ca primul om care a vizitat toate ţările lumii fără a conduce o maşină şi fără să zboare cu avionul, informează site-ul zigonet.com. Aventurierul Graham Hughes a început această provocare pe 1 ianuarie 2009 la Buenos Aires, în cadrul expediţiei botezate „Odiseea“, al cărei obiectiv este acela de a strânge fonduri pentru o organizaţie nonguvernamentală. Până acum, britanicul a făcut deja turul Europei şi al Africii, şi are „la activ“ 142 de ţări vizitate. În prezent, Graham Hughes a revenit în Marea Britanie pentru a obţine vizitele de care are nevoie pentru acest periplu şi îşi va continua călătoria prin Asia şi prin Oceania.

Volum uriaş, demn de Cartea Recordurilor

Salonul de carte organizat zilele acestea la Havana găzduieşte ceea ce se doreşte cea mai mare carte din lume. După cum informează site-ul actualitate.com, uriaşa carte, care a fost prezentată de o editură din Peru, are o lungime de 3,20 metri, o lăţime de doi metri şi cântăreşte 250 de kilograme. Reprezentanţii editurii au luat legătura cu arbitrii de la Cartea Recordurilor pentru a înregistra oficial această realizare, asta după ce, anterior, aceeaşi editură prezentase publicului cel mai mic volum creat vreodată. Cartea-gigant expusă la Havana se intitulează „Le Meilleur de la pensée universelle“ (în traducere aproximativă „Cele mai bune citate din gândirea universală“) şi conţine 160 de pagini de citate şi aforisme adunate de la 2.000 de scriitori şi celebrităţi, printre care se numără Maica Tereza, Ghandi, Gabriel Garcia Marquez, Shakespeare sau Confucius.
Ştiri furnizate de agenţia Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS