14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Ia te uită!

Profesorul trăsnit (The Nutty Professor)

În rolurile principale: Eddie Murphy, Jada Pinkett Smith, James Coburn

Regia: Tom Shadyac

Comedie – 1996

 

Eddie Murphy interpretează rolul unui profesor de chimie supraponderal care, după nereuşita tuturor încercărilor sale de a slăbi – regim, sport, sfaturile experţilor -, se hotărăşte să încerce o soluţie revoluţionară. El descoperă o substanţă care acţionează direct asupra genei grăsimii şi decide să o încerce. Spre surpriza lui, efectul este mult mai puternic decât cel scontat şi, cât ai zice peşte, blândul şi timidul savant se transformă într-un adevărat Casanova care, cu vorbe meşteşugite, dă gata orice doamnă. Pentru Sherman Klump, întreaga viaţă se schimbă, pentru ca, poate pentru prima dată, să experimenteze lucruri la care nu demult nici nu îndrăznea să viseze. Şi, odată cu grăsimea, dispar şi glumele răutăcioase ale celor din jur, ba chiar acum Klump poate descoperi gustul dulce al răzbunării pentru toate răutăţile îndurate. Transformarea profesorului de chimie e radicală, încât acum are curajul chiar să o curteze pe noua profesoară din departament, frumoasa Carla Purty (Jada Pinkett). Spre surpriza lui, se bucură de un succes deosebit. Însă, într-o bună zi, Sherman descoperă că soluţia sa pentru slăbitul „definitiv“ este, de fapt, o substanţă instabilă, iar efectul ei poate dispărea cât ai clipi. Filmul a primit pe site-ul de specialitate nota 7,2.

Antena 1

ORA 20.30

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS