12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Şase ore pentru a învinge fobiile

Milioane de oameni au fel de fel de fobii. Unii se tem de păianjeni, alţii, de ascensor, iar unora le este frică să mai urce în maşină, după ce au avut un accident. În curând, ei vor putea să îşi învingă propriile temeri cu ajutorul unei terapii care nu necesită nici un fel de medicament. Un grup de cercetători americani a reuşit într-o serie de experimente să blocheze frica, intervenind asupra modului în care creierul reconstruieşte amintirile. Potrivit acestui studiu, ar fi posibil să ştergem pentru totdeauna orice fobie, existând astfel serioase şanse ca o mulţime de persoane să scape definitiv de stări continue de anxietate şi să aibă o existenţă normală, fără a apela la medicamente. Singura condiţie pentru eficacitatea tratamentului este intervenţia la interval scurt de timp după momentul în care a avut loc evenimentul traumatizant. Până acum, terapiile convenţionale s-au focalizat întotdeauna pe expunerea persoanei la obiectul fobiei sale, în condiţii de siguranţă şi de control. De exemplu, persoanelor afectate de arahnofobie, teama de păianjeni, le-au fost arătate aceste animale, pentru a învăţa să îşi controleze senzaţiile negative pe care le resimt la apariţia acestora. Specialiştii de la New York University au depăşit însă acest prag, creând în mod voit în timpul desfăşurării experimentului o amintire „traumatizantă“, pentru a interveni apoi asupra modului în care aceasta este reconstituită de creier. Toate acestea funcţionează dacă se acţionează în scurt timp. Specialiştii afirmă că tehnica lor nu presupune schimbarea amintirii care trezeşte teama cu o alta, ci, în momentul în care creierul reconstituie „trauma“, el este manipulat astfel încât să anuleze sentimentul de teamă pe care îl trezeşte. Pentru ca terapia să funcţioneze, subiectul trebuie „să se trateze“ la nu mai mult de şase ore de la momentul traumatizat. „Studiul nostru demonstrează că, în timpul formării unei amintiri, există anumite momente, în care aceasta poate fi schimbată în mod definitiv. Înţelegând dinamica memoriei, am putea ca pe viitor să deschidem noi căi în tratamentul problemelor legate de amintiri cu caracter excesiv de emotiv“, a explicat  Daniela Schiller, coordonatoarea studiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS