După apă, ceaiul este cea mai consumată băutură din lume, iar în multe ţări ritualul de a „servi un ceai“ este o parte integrantă a culturii religioase sau este adânc înrădăcinat în tradiţiile milenare ale unui popor.
Deşi este răspândit peste tot pe planetă, ceaiul nu a avut nicăieri o contribuţie culturală atât de semnificativă ca în Japonia, unde arta de preparare şi de consumare a ceaiului – ceremonia ceaiului sau cha no yu – a dobândit o înaltă semnificaţie estetică, artistică şi filosofică. Pentru niponi, ceremonia ceaiului nu este un simplu mod de a petrece timpul liber, stând la taclale sau pur şi simplu relaxându-se. Este vorba, mai degrabă, de o filosofie de viaţă. Oaspeţii care intervin în ceremonie trebuie să se pregătească bine şi să se aştepte la o relaxare îndelungată, pentru că această ceremonie, efectuată integral, durează patru-cinci ore, timp în care sunt „teleportaţi“ într-o oază de pace şi de linişte, departe de grijile cotidiene, unde reflecţiile şi meditaţia sunt stăpâne absolute. Ceremonia ceaiului este o oglindire a setei de frumos a poporului japonez, al cărui rafinat se exprimă prin simplitatea şi austeritatea lucrurilor. Ceaşca de ceai are un singur obiectiv: să satisfacă nevoia umană de linişte. Chiar dacă diferă între ele prin detalii şi reguli, toate şcolile unde se predau cursuri despre acest ritual au păstrat intactă esenţa ceremoniei, instituită de marele maestru Sen no Soeki, zis Rikyu (1522-1591). Această esenţă a ajuns până în zilele noastre neschimbată, iar respectul pentru fondator este unul dintre elementele pe care toate şcolile îl au în comun.
Cele patru principii
Principiile fundamentale ale ceremoniei ceaiului pot fi rezumate în patru cuvinte simple. Primul dintre acestea este „wa“, armonia dintre oameni şi natură, armonia dintre ustensile şi felul în care sunt folosite. Urmează „kei“ – respectul faţă de toate lucrurile şi sincera recunoştinţă pentru faptul că există. Al treilea principiu fundamental este „sei“ sau puritatea interioară, precum şi luminozitatea şi curăţenia lucrurilor care ne înconjoară. Al patrulea principiu este „jaku“, care presupune liniştea şi pacea minţii. Aşadar, principiul de bază al ceremoniei ceaiului este armonia cu natura. Ritualul se desfăşoară de regulă în „chashitsu“ – casa ceaiului, structură mică de lemn, ridicată în mijlocul unor grădini cu plante proaspete, roci şi apă. Ustensilele şi ceştile sunt toate din materiale naturale şi variază în funcţie de lunile anului, pentru a fi mereu în armonie cu anotimpurile.
Ceremonia se caracterizează, cum altfel, printr-o mare simplitate: casa ceaiului este aproape goală, ornamentele fiind practic inexistente, iar rigurozitatea stăpână absolută. Ustensilele, de obicei sărăcăcios decorate, au forme simple şi funcţionale, pe placul japonezilor, care preferă simplitatea în defavoarea opulenţei. Totul este simplu, umil, sărăcăcios. Casa ceaiului este de obicei construită din lemn sau bambus, cu ferestre şi uşi din panouri glisante din lemn şi hârtie de orez. Podeaua este acoperită cu tatami – un fel de rogojini împletite din paie de orez.
Ceremonia propriu-zisă
Ceremonia are trei etape. La început se serveşte kaiseki – un aperitiv, apoi koicha – ceai dens, şi, la final, usucha – un ceai uşor. Ceremonia tradiţională a ceaiului se desfăşoară în spaţii special amenajate. Invitaţii trec din camera de aşteptare într-o grădină fără flori, îşi spală gura şi mâinile pentru a se purifica şi, în final, ajung în chashitsu. De regulă, în tot acest timp nu se vorbeşte, aşa că invitaţii se lasă ghidaţi de gesturile gazdei. Totul începe cu un aperitiv numit chakaiseki, care constă în mai multe feluri de mâncare: orez fiert într-un vas de ceramică, supă de orez şi peşte crud sau legume în saramură. Din meniu nu lipsesc sake-ul şi nici prăjitura tradiţională numită omogashi. După aperitiv, invitaţii sunt poftiţi în grădină, pentru ca gazda să se poate dedica preparării ceaiului. Cu cinci lovituri de gong sau şapte sunete de clopot, oaspeţii sunt rechemaţi în chashitsu, unde intră doar după ce refac ritualul de purificare al gurii şi mâinilor. Gazda aduce acum şi obiectele nelipsite din ceremonia ceaiului: cană, tel de bambus, şerveţel, recipient pentru apa de spălat, polonic de bambus, batistă de mătase.
Prepararea ceaiului
Ceaiul, sub formă de pulbere, este pus în ceaşcă, se toarnă apă încălzită la 60 de grade Celsius şi se amestecă bine cu un tel de bambus până face spumă. Cana este oferită primului invitat, care face o plecăciune, înalţă cana, o roteşte şi gustă. Şterge marginea cănii şi o oferă următorului invitat. După ce toţi invitaţii au gustat ceaiul, cana îi revine gazdei.
