24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Scurte ştiri

Festival de arte marţiale în Bănie
Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ din Craiova va găzdui duminică Festivalul de Arte Marţiale Chinezeşti, ediţia a IV-a, în organizarea clubului craiovean Wu Quan Li, în colaborare cu Federaţia Română de Arte Marţiale, Direcţia pentru Sport şi Direcţia pentru Tineret Dolj. În cadrul festivalului se va desfăşura Cupa României la Wushu – Xanda Sanshou. Se va concura la trei categorii de vârstă: juniori 15-16 ani, juniori 17-18 ani şi seniori, urmând să participe numai sportivii clasaţi pe podium la Campionatul Naţional. Clubul organizator va fi reprezentat în concurs de opt sportivi: Adriana Ştefan (-52 kg), Marius Predoi (-80 kg), Gheorghe Andronie (-75 kg), Cosmin Sandu (-75 kg), Dragoş Ionuţ Maria (-65 kg), Bogdan Smărăndache (+90 kg), Adrian Diaconu (-80 kg) şi Abou Kahlil Samir (70 kg). Silviu Obeanu, antrenorul de la Wu Quan Li, speră că sportivii craioveni vor opri acasă cât mai multe medalii: „Avem ca obiectiv să obţinem Cupa României prin cât mai mulţi sportivi“. Festivalul de Arte Marţiale Chinezeşti va începe la ora 9.00 şi se va încheia în jurul orei 17.00, iar intrarea spectatorilor este liberă.
Click News

Amariei a sărit din schema lui Voina
FCK Handbold, clubul de care aparţine interul Carmen Amariei, nu i-a permis acesteia să participe la acţiunea echipei naţionale din acest weekend, turneul amical „Mobelringen Cup“, din Norvegia, unde România va disputa trei partide, contra Rusiei, a Norvegiei şi Croaţiei. Oficialii grupării nordice au justificat decizia prin faptul că FCK Handbold va disputa în această săptămână două partide, una contând pentru campionatul danez, contra Team Esbjerg, şi una în semifinalele Cupei daneze, cu KIF Vejen. Iată lotul deplasat de selecţionerul Radu Voina în Norvegia: portari: Paula Ungureanu, Mihaela Smedescu (ambele Oltchim), Florentina Stanciu (UMF Stjarnan); extreme: Cristina Vărzaru (Viborg HK), Ada Nechita, Iulia Puşcaşu, Ramona Maier (toate Oltchim); pivoţi: Ionela Stanca, Oana Manea (ambele Oltchim), Florina Bârsan („U“ Cluj); linia de 9 metri: Cristina Neagu, Narcisa Lecuşanu, Adina Meiroşu, Clara Vădineanu (toate Oltchim), Ada Moldovan (HC Dunărea Brăila), Mihaela Tivadar (HCM Roman). „Despre meciurile din Norvegia pot spune că vor fi puternice, dar noi nu mergem acolo în primul rând pentru rezultate. Nu vrem să facem nici figuraţie, dar nu trebuie să uităm că scopul principal este să ne întoarcem fără accidentări. Vom da o şansă tuturor jucătoarelor din lot să intre pe teren“, a spus Radu Voina.
Alexandru VÎRTOSU

Roddick, lovit iar de ghinion
Americanul Andy Roddick a anunţat că nu va putea participa la Turneul Campionilor, competiţie care va debuta duminică la Londra. Ocupant la locului şase în clasamentul ATP, Roddick s-a accidentat la genunchi în timpul partidei cu elveţianul Stanislas Wawrinka, din turul al doilea al Mastersului de la Shanghai, care a avut loc luna trecută, şi chiar dacă nu a mai jucat de atunci, nu a reuşit să se recupereze complet. Texanul a avut probleme şi la sfârşitul anului trecut, când a putut juca la Turneul Campionilor un singur meci, deoarece s-a accidentat la gleznă în timpul unui antrenament. Locul lui Andy Roddick va fi luat de suedezul Robin Soderling, finalistul din acest an de la Roland Garros, scandinavul de 25 de ani va participa astfel pentru prima dată la cel mai important Masters din acest sezon competiţional. Conform tragerii la sorţi de ieri, componenţa grupelor la Turneul Campionilor este următoarea: Grupa A: Roger Federer, Andy Murray, Juan Martin del Potro, Fernando Verdasco; Grupa B: Rafael Nadal, Novak Djokovic, Nikolai Davidenko, Robin Soderling. Masters-ul de la Londra se va desfăşura după sistemul „fiecare cu fiecare“, iar primii doi jucători din fiecare grupă vor disputa semifinalele competiţiei. În 2008, Mastersul a fost câştigat de sârbul Novak Djokovic.
Alexandru VÎRTOSU

Româncele s-au descurcat la dublu
Tenismana Simona Matei (24 ani, 452 WTA) a produs surpriza neplăcută din primul tur al turneului de 25.000 de dolari de la Cairo (Egipt), fiind eliminată de Ekaterine Gorgodze (Georgia), o jucătoare venită din calificări, care s-a impus cu scorul de 6-3, 6-0. Sportiva noastră s-a descurcat mai bine la dublu unde, împreună cu Diana Marcu, s-a calificat în sferturile de finală, după victoria obţinută în faţa perechii egiptene Menna El Nagdy / Rana Sherif Ahmed, scor 6-1, 6-3. Cele două le vor întâlni în următoarea rundă pe gruzinele Ekaterine Gorgodze şi Sofia Shapatava, care s-au calificat în sferturi după ce le-au eliminat pe Andreea Iova şi daneza de origine română Karen Barbat, scor 6-4, 6-4. Tot în proba de dublu de la Cairo, Mihaela Buzărnescu şi franţuzoaica Laura Thorpe, principalele favorite, au ajuns şi ele în sferturi după succesul în faţa cuplului Nanuli Pipiya / Maria-Teresa Torro-Flor, scor 6-2, 7-6(5), unde le vor întâlni pe Reka-Luca Jani (Ungaria) şi Conny Perrin (Elveţia). În sferturile de finală ale competiţiei din capitala Egiptului au acces şi Laura Andrei şi Natalie Piquion (Franţa), care le-au bătut, cu 6-4, 6-7(6), 10-7, pe Biljana Pavlova (Bulgaria) şi Marina Shamayko (Rusia). Laura şi Natalie le vor avea ca adversare în sferturi pe rusoaicele Elen Chelidze şi Nadezda Samoylo. Din nefericire, la turneul de 50.000 de dolari de la Bratislava (Slovacia), Elora Dabija a fost eliminată în primul tur de Vesna Manasieva (133 WTA), rusoaica impunându-se cu 6-1, 6-3. Sportiva noastră de 18 ani (306 WTA) a ajuns pe tabloul principal după ce a trecut de trei tururi de calificări, motiv pentru care a fost recompensată cu 7 puncte WTA.
Alexandru VÎRTOSU

Poloiştii au bătut vicecampioana lumii
Naţională de polo a României a câştigat marţi seară, la Oradea, scor 9-7, în faţa vicecampioanei mondiale Spania, în prima etapă a Grupei a 3-a din preliminariile Ligii Mondiale din 2010. Golurile elevilor lui Istvan Kovacs au fost reuşite de Andrei Iosep (3), Cosmin Radu (2), Nicolae Diaconu (2), Tiberiu Negrean (1) şi Ramiro Georgescu (1), respectiv, Vallés, Minguell, Perrone (2), Molina (2), Xavi García. Pentru România au evoluat următorii: Dragoş Stoenescu – Cosmin Radu, Nicolae Diaconu, Andrei Iosep, Andrei Buşilă, Ramiro Georgescu, Kalman Kadar, Alexandru Ghiban, Alexandru Matei, Mihnea Chioveanu, Dimitri Goanţă, Tiberiu Negrean. De partea cealaltă, selecţionerul Spaniei, Rafael Aguilar, a mizat pe următorii: Ińaki Aguilar, Daniel L. Pinedo – Albert Espańol, David Martín, Felipe Perrone, Xavier Vallés, Xavi García, Marc Minguell, Blai Mallarach, Joel Esteller, Guillermo Molina. Înaintea fluierului de început s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fostului internaţional Ramses Juravle, decedat luni noapte, cu două zile înainte să împlinească 33 de ani. Component al echipei naţionalei a României timp de peste opt ani, Juravle a fost diagnosticat anul trecut cu tumoare pe creier şi a decedat în Spania, acolo unde se stabilise. România face parte din Grupa a 3-a de calificare la Liga Mondială din 2010, alături de campioana mondială Serbia, vicecampioana mondială Spania şi Turcia. Următorul meci al tricolorilor va avea loc pe 8 decembrie, tot la Oradea, în compania sârbilor. Turneul final al Ligii Mondiale se va disputa în perioada 12-18 iulie 2010, însă locul nu a fost încă stabilit.
Alexandru VÎRTOSU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS