Acasă Magazin Scurte ştiri

Scurte ştiri

Sculpturi realiste create din fotografii

Artistul coreean Gwon Osang este creatorul unor sculpturi care, la prima vedere, par făcute din ceramică, dar care, de fapt, sunt realizate din sute de fotografii puse cap la cap. Potrivit site-ului zigonet.com, sculpturile coreeanului sunt realizate printr-o metodă ingenioasă. Artistul îşi fotografiază subiecţii din toate unghiurile posibile şi apoi lipeşte toate pozele pe manechine special pregătite. Rezultatul muncii coreeanului este spectaculos, căci privitorii se trezesc în faţa unor sculpturi în mărime naturală, foarte realiste, cu toate că unele dintre ele par a fi oarecum distorsionate. Gwon Osang este un artist contemporan recunoscut în ţara sa pentru abordarea neconvenţională a ideii de sculptură.

Poliţiştii mexicani, la regim

Poliţia din Mexic a decis să-şi oblige angajaţii să adopte un regim alimentar echilibrat. Prin urmare, poliţiştii supraponderali din Mexico City vor fi puşi la dietă. Pentru a lupta contra obezităţii, mai-marii din poliţie au pus la punct un program de educaţie nutriţională pentru angajaţi, informează site-ul zigonet.com. Toţi poliţiştii din Mexico City vor face analize de sânge pentru a li se recomanda un regim alimentar adaptat fiecăruia. „Nu putem să le impunem să nu mai mănânce sandvişuri şi tacos, dar putem să le recomandăm să consume mai puţine mâncăruri de la fast-food şi să-şi echilibreze dieta cu fructe şi legume“, a declarat un reprezentant al poliţiei mexicane.

Cabana din copac

O societate ecologistă din America şi-a unit forţele cu un designer pentru a proiecta şi construi o cabană extraordinară în mijlocul unei păduri. Potrivit site-ului zigonet.com, proiectanţii au imaginat cabana în aşa fel încât aceasta să se camufleze excelent printre copaci, motiv pentru care stâlpii de susţinere ai construcţiei sunt chiar trunchiurile unor arbori vii. Cabana este dotată cu o sobă specială din lemn, pereţii sunt izolaţi termic, iar corpurile de iluminat au fost concepute special pentru a se integra perfect în peisaj. Totul a fost făcut din materiale naturale „adunate“ chiar din pădurea unde se află construcţia, iar cabana poate adăposti fără probleme chiar şi şase persoane, în condiţii de cazare excelente.

Exit mobile version