17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinO imagine impecabilă în câţiva paşi

O imagine impecabilă în câţiva paşi

Cearcăne, ochi obosiţi, piele ternă, toate acestea sunt rezultatul nopţilor lungi. Câteva trucuri dezvăluite de specialiştii în domeniu vă pot ajuta să mascaţi oboseala.

Oboseala şi-a pus amprenta asupra tenului dumneavoastră, iar imaginea reflectată în oglindă nu vă mulţumeşte. Nu vreţi să ieşiţi din casă afişând un ten obosit, aşa că daţi fuga în bucătărie şi căutaţi un castravete. Două felii din această legumă, aplicate pe ochi, timp de 15 minute, vor face minuni. Aplicaţi şi o mască revigorantă. Tenul are nevoie şi de efectele miraculoase ale unei creme hidratante. După ce îndepărtaţi de pe faţă urmele măştii, aplicaţi o cremă care conţine acizi graşi omega, întrucât vă vor hidrata intens pielea şi o vor lăsa catifelată. Nu uitaţi nici de pielea din jurul ochilor. Altă cremă specială, masată până este absorbită, vă va ajuta să îndepărtaţi urmele oboselii. Pentru că tenul obosit este lipsit de strălucire, puteţi aplica puţin autobronzant.

Machiajul salvator

După un astfel de tratament, aveţi nevoie de un machiaj. Nu de unul obişnuit, ci de unul special, pentru ten obosit. Este ideal să folosiţi un fond de ten cu microparticule reflectorizante, care să răspândească lumina. Nu uitaţi să folosiţi şi anticearcănul. Specialiştii recomandă să utilizaţi creionul dermatograf numai pe pleoapele superioare. Dacă îl veţi folosi în exces, riscaţi să creaţi imaginea de ochi mici. De asemenea, alegeţi un rimel pentru gene lungi şi curbate. În loc de nuanţe închise pentru fardul de pleoape, alegeţi tonuri calde. Nu uitaţi de buze! Un ruj roşu sau cărămiziu va da culoare şi prospeţime chipului dumneavoastră. Puteţi aplica şi puţină pudră, dar fără să încărcaţi tenul.

Alte soluţii la îndemână

Dacă nu aveţi timp pentru un astfel de tratament de revigorare, puteţi apela  la alte soluţii. Cubul de gheaţă, învelit într-o folie de plastic, trebuie „plimbat“ pe toată suprafaţa tenului. Dacă aveţi în congelator cuburi de ceai verde îngheţat, e cu atât mai bine cu cât efectul antioxidant al ceaiului stimulează circulaţia periferică.
Alt procedeu este duşul scoţian. Mai întâi, trebuie să vă clătiţi faţa cu apă caldă de câteva ori, apoi repetaţi operaţiunea cu apă rece. Tenul îşi va recăpăta rapid culoarea roz datorită activării circulaţiei sângelui. Nu uitaţi că după un astfel de tratament trebuie să aplicaţi o cremă hidratantă, căci apa caldă scoate tot sebumul din piele, iar tenul devine uscat.
Şi, nu în ultimul rând, utilă în astfel de situaţii este apa termală. Dacă apa termală este ţinută în frigider, efectul va fi cu atât mai revigorant asupra tenului obosit. Apa termală are un cunoscut efect antiinflamator, reuşind, pe lângă hidratarea pielii, să şi destindă tenul. Apa termală trebuie pulverizată din belşug, de la 30 de centimetri, şi lăsată să se usuce.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS