15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Insomnia, factor declanşator al bolilor cardiace

În afară de faptul că suferă de tulburări de somn, insomniacii sunt supuşi unui risc destul de mare de a dezvolta boli cardiace, cauzate de faptul că în timpul nopţii tensiunea arterială a acestor persoane creşte la un nivel îngrijorător. Cel puţin acesta este rezultatul unui studiu efectuat recent de o echipă de cercetători canadieni, angajaţi ai universităţilor din Montreal şi Laval. Concluzia a fost formulată după ce oamenii de ştiinţă au monitorizat 24 de ore nivelul tensiunii insomniacilor, pe care l-au comparat cu cel măsurat la persoanele care nu suferă de nici un fel de tulburare de somn. Autoarea principală a studiului, profesoara Paola A. Lanfranchi, a explicat că, dacă se manifestă pe o perioadă lungă de timp, insomnia cronică poate avea efecte negative asupra inimii persoanelor sănătoase. „În cazul celor care nu au probleme cu somnul, tensiunea arterială scade în timpul nopţii, iar inima acestor oameni se odihneşte. În schimb, insomnia provoacă o creştere semnificativă a valorii tensiunii, fapt ce le poate cauza insomniacilor riscuri cardiovasculare pe termen lung“, a mai spus Lanfranchi. Rezultatele studiului sunt extrem de importante, având în vedere că insomnia, o tulburare ce se manifestă prin dificultatea cronică a unei persoane de a adormi sau de a dormi, afectează până la 48 la sută din populaţia mondială, care experimentează lipsa de somn cel puţin o dată în viaţă.
În timpul desfăşurării experimentului, echipa de cercetători a recrutat 13 persoane a căror sănătate era bună, dar sufereau de insomnie cronică, şi 13 persoane ce nu aveau nici o problemă cu somnul. Toţi subiecţii au petrecut 40 de ore într-un „laborator de dormit“: două nopţi au reprezentat perioada de adaptare la mediu, iar în timpul celei de-a treia s-a realizat monitorizarea cardiacă. „Ciclul tensiunii arteriale este asociat cu programul de somn. Am constatat că insomniacii suferă de hipertensiune, mai ales în timpul nopţii, şi tragem un semnal de alarmă în acest sens, întrucât insomnia poate provoca probleme cardiace grave“, au concluzionat autorii studiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS