16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Mirosul de iarbă ne ajută să scăpăm de stres

Cercetătorii au descoperit că un element chimic eliberat de iarba proaspăt cosită provoacă fericire şi relaxare, prevenind decăderea memoriei la bătrâneţe. Oamenii de ştiinţă au creat, în acest scop, un parfum care „miroase ca un gazon proaspăt tuns.
După şapte ani de studii, oamenii de ştiinţă australieni spun că „mireasma de gazon proaspăt tuns“ interacţionează direct cu creierul, în special cu părţile responsabile de memorie şi de emoţii.
Doctorul Nick Lavidis, neurolog la Universitatea din Queensland, Brisbane,  a avut ideea parfumului numit „Serenascent“. Ideea i-a venit acum 20 de ani, în urma unei călătorii prin pădurile Statelor Unite. „După trei zile petrecute în Parcul Naţional Yosemite, mă simţeam ca după o vacanţă de trei luni. Nu am realizat pe atunci că datoram acest sentiment elementelor chimice benefice care se regăsesc în pini sau iarbă. După mulţi ani, vecinul meu lăuda mirosul ierbii proaspăt cosite de pe peluză şi totul a început să prindă contur“, a povestit Lavidis.
Această aromă acţionează asupra părţilor creierului ce au legătură cu emoţiile şi memoria, care se numesc amigdala (centru-cheie al creierului care coordonează răspunsurile comportamentale, imunologice şi endocrine la provocările mediului extern) şi hipocampus (zonă a creierului implicată în memoria spaţială).
„Aceste două zone sunt responsabile pentru reacţia sistemului endocrin care controlează eliberarea hormonilor de stres, iar acest parfum pare să regleze aceste zone. Există două tipuri de stres. Primul apare atunci când urmează să efectuezi o sarcină, iar al doilea, când ştii că trebuie să-ţi iasă ceva. Stresul este nociv atunci când devine cronic şi este asociat cu creşterea presiunii sângelui, pierderi de memorie şi cu slăbirea sistemului imunitar“, a afirmat dr. Lavidis.
Parfumul evocă aroma plăcută a ierbii proaspăt tunse sau o plimbare printr-o pădure cu vegetaţie bogată. Producţia lui va începe luna viitoare.
„Acest parfum poate fi folosit chiar şi pentru împrospătarea aerului din camere“, a mai spus dr. Lavidis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU