Învârtindu-ne în cerc…
Câţi dintre noi nu am avut oare măcar o dată senzaţia că ne învârtim în cerc atunci când nu mai avem nici un fel de coordonată spaţială după care să ne ghidăm? Din câte se pare, această senzaţie nu este departe de realitate. Aceasta este părerea oamenilor de ştiinţă de la Institutul de Cibernetică Biologică „Max Planck“, din Tubingen, Germania, care au demonstrat, pe baza unor probe empirice, că oamenii au tendinţa să se învârtească în cerc atunci când se rătăcesc. Pentru acest studiu, dat publicităţii în revista Current Biology, cercetătorii au analizat traiectoria unor persoane care au mers ore întregi prin deşertul Sahara şi în zona forestieră din Bienwald, Germania. Pentru monitorizarea voluntarilor, specialiştii s-au folosit de un GPS. În urma analizării rezultatelor, s-a constatat că „plimbăreţii“ au fost capabili să ţină drumul drept doar atunci când soarele şi luna erau vizibile. Însă, în momentul în care soarele intra în nori sau luna cobora, voluntarii au început să meargă în cerc fără să îşi dea seama de schimbarea direcţiei. În opinia coordonatorului studiului, Jam Souman, acest fenomen s-ar explica prin faptul că majoritatea oamenilor au un picior mai lung sau mai puternic decât celălalt, fapt ce ar determina o predispoziţie naturală pentru o anumită direcţie. În a doua fază a experimentului, cercetătorii au cerut voluntarilor să meargă în linie dreaptă legaţi la ochi, eliminând astfel toate efectele vederii. Însă, cei mai mulţi dintre participanţi nu au abandonat ruta circulară, ba chiar, mai mult, cercurile s-au restrâns până la un diametru de 20 de metri. În plus, mişcările nu au fost aproape niciodată în aceeaşi direcţie, iar o persoană poate merge alternativ spre stânga sau spre dreapta. În aceste cazuri însă, tendinţa spre mişcarea în cerc nu depinde doar de forţa sau de lungimea mâinilor, ci şi de nesiguranţa tot mai mare cu privire la poziţia corectă a liniei drepte, cauzată de legarea la ochi, şi de lipsa punctelor de referinţă. De altfel, acest fapt a fost confirmat şi de analiza comportamentelor voluntarilor care au participat la studiu. Şase dintre aceştia au fost conduşi în pădurea din Bienwald: patru au mers într-o zi noroasă, în absenţa soarelui, şi doi, într-o zi însorită. Primii patru participanţi s-au mişcat toţi în cerc, în timp ce ceilalţi doi, care au fost ajutaţi de prezenţa soarelui, au reuşit să menţină drumul drept, cu excepţia a 15 minute, în timpul cărora soarele s-a ascuns în nori.
