5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPiese de vestimentaţie mereu la modă

Piese de vestimentaţie mereu la modă

Moda e trecătoare şi e din ce în ce mai greu să ţii pasul cu ea. Ccea mai bună idee venită din partea specialiştilor în domeniu vizează garderoba care nu se schimbă o dată cu trendurile.

Pe lângă noile piese vestimentare care fac moda în fiecare sezon, există şi elemente ale garderobei ce se pot încadra cu uşurinţă în orice tendinţă. Fie că e vorba de celebra rochiţă neagră, de perechea de jeanşi clasică sau, de ce nu, de pantalonul sau fusta din in, toate aceste piese vestimentare pot fi purtate fără teama de a ieşi din tiparele modei de la un sezon la altul. Garderoba „fără vârstă“ trebuie să le găzduiască, aşa că, dacă vreunul dintre aceste elemente de vestimentaţie vă lipseşte, mai aveţi o şansă să îl achiziţionaţi, mai ales că vitrinele tuturor magazinelor anunţă reducerile de sezon.

Piese rezistente în timp

Topurile albe în stiluri diferite, cu gulere şi lungimi ale mânecilor cât mai diverse, nu vor fi niciodată alungate de pe podiumurile de modă. Ele vor putea fi asortate cu uşurinţă, aşa că nu vă îngrijoraţi că sunteţi pe cale să faceţi o investiţie proastă. Li se poate alătura în cadrul garderobei care rezistă trecerii timpului şi o pereche de jeanşi, la modă în fiecare sezon, de la momentul apariţiei lor în peisajul modei şi până în zilele noastre. Pot fi purtaţi în numeroase feluri: cu un tricou mai larg şi tenişi, atunci când căutaţi confortul pentru o plimbare în parc sau pentru o ieşire la malul mării, în concediu. Completaţi de o bluză stilată şi pantofi cu toc, pot constitui o ţinută perfectă atunci când doriţi să aveţi un look sofisticat, dar nu foarte pretenţios. Fără îndoială, câteva perechi de blugi de calitate, care să vă avantajeze silueta, vă vor scoate din impas atunci când trebuie să alegeţi o ţinută potrivită unui eveniment.
De asemenea, pentru zilele de vară, o pereche de pantaloni din in, lungi sau scurţi, poate înlocui cu succes o pereche de jeanşi. Puteţi opta pentru mai multe nuanţe şi astfel garderoba dumneavoastră va avea de câştigat.
Nici fusta din in, clasică, nu trebuie să vă lipsească din garderobă. Completată de un sacou din acelaşi material, veţi obţine ţinuta potrivită pentru o întâlnire de afaceri. Dacă apelaţi la câteva accesorii de genul bijuteriilor din lemn supradimensionate, veţi fi, cu siguranţă, o apariţie aparte.
Şi perlele sunt un accesoriu care rămâne permanent la modă. Dacă vreţi un detaliu elegant pentru orice ţinută, e de ajuns să purtaţi un colier de perle. Puteţi apela şi la mărgelele care imită perle, atâta timp cât le combinaţi cu hainele potrivite şi le îngrijiţi cu atenţie.

Eterna rochie neagră

De asemenea, nu trebuie să vă lipsească rochia neagră, elegantă, care poate fi soluţia vestimentară în foarte multe ocazii. A apărut acum aproximativ opt decenii şi, de atunci, este considerată de mulţi drept cea mai frumoasă şi mai elegantă ţinută pe care o poate purta o femeie. Trendurile vin şi trec, rochiţa neagră rămâne. O puteţi îmbrăca fără probleme la o petrecere, la facultate, la o întâlnire de afaceri. Impresia pe care o veţi lăsa va fi aceeaşi: de eleganţă şi rafinament! Pentru diversitate, o puteţi accesoriza cu mărgele colorate, cu brăţări cool sau cu eşarfe. Dacă vreţi să încântaţi prin eleganţă, puteţi apela la ajutorul perlelor şi, cu siguranţă, veţi fi în centrul atenţiei. O pălărie supradimensionată se va potrivi ţinutei.
Alături de nemuritoarea rochie neagră, îşi poate găsi locul pe alt umeraş o rochiţă vaporoasă de vară, lungă. Pentru o plimbare la ceas de seară, când apune soarele, sau când vreţi să scăpaţi de căldura verii, acest model de rochie vă va asigura confortul şi eleganţa pe care le căutaţi.
Puteţi achiziţiona şi o cămaşă din in sau din bumbac, fără prea multe accesorii de genul volanelor sau buzunarelor. O cămaşă clasică, în culori vii, va putea fi purtată atât la jeanşi, cât şi la pantalonii din in sau chiar cu o rochiţă de vară albă, aşa că nu ar trebui să staţi pe gânduri atunci când vă pică în mână.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU