10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Horoscop

  Berbec    
Vă faceţi multe griji pentru ceea ce spun sau gândesc persoanele din jurul dumneavoastră. Este mai indicat să aveţi încredere în propriile principii şi să nu lăsaţi pe nimeni să vă schimbe modul de a acţiona dacă nu simţiţi cu adevărat că trebuie. Obstacolele sau dificultăţile de la muncă vi se par simple provocări. Nimeni şi nimic nu vă poate distruge entuziasmul.
 
  Taur
Dacă aveţi un prieten de sex opus, se poate ca această relaţie să devină mai degrabă amoroasă. Pe termen lung, noua situaţie vă va aduce o mulţime de probleme. Gândiţi-vă bine care sunt plusurile şi minusurile. Astăzi vă veţi ocupa îndeaproape de cei dragi, rude, părinţi sau copii. Gesturile dumneavoastră de afecţiune aplanează micile conflicte care apar.
 
  Gemeni
Relaţiile cu persoanele apropiate devin extrem de importante pentru dumneavoastră. Faceţi tot posibilul pentru a vă înţelege cu toţi din familie. Este o zi în care sociabilitatea dumneavoastră şi capacitatea de a discuta cu oameni diferiţi reprezintă un atu. Vă adaptaţi rapid la diverse medii şi vă arătaţi diplomat atunci când trebuie.
 
  Rac
Dacă încercaţi să scăpaţi de responsabilităţile din viaţa de familie, vă veţi trezi cu şi mai multe probleme pe cap. Nici partenerul de viaţă nu va mai fi înţelegător cu dumneavoastră. Astăzi, un prieten vă va cere sprijinul. Este bine să-l ajutaţi, în măsura în care nu exagerează cu cerinţele.

  Leu
Asocierile de orice fel sunt nerecomandate astăzi. Luaţi-vă toate măsurile de precauţie. La serviciu vi se pare că trebuie să îndepliniţi sarcini care nu sunt pe măsura dumneavoastră, însă, uneori, concesiile sunt necesare. În plan amoros, vă bucuraţi de o atmosferă favorabilă întâlnirilor şi stabilităţii conjugale. Succesul ţine foarte mult de modul în care alegeţi să acţionaţi.

  Fecioară
Vă manifestaţi nevoia de libertate într-un mod care îi poate deranja pe cei din jurul dumneavoastră. Partenerul de viaţă nu apreciază tendinţa dumneavoastră de dominare. Dacă încă nu aveţi pe nimeni, acceptaţi să experimentaţi câteva idile, în măsura în care acestea vă oferă plăcere, fără însă a vă răpi libertatea.

  Balanţă
Excesul de energie poate duce la acţiuni impulsive. Feriţi-vă de agresivitate şi gândiţi-vă de două ori înainte de a acţiona într-un fel sau altul. Pe plan profesional, munciţi într-un mod eficient, ceea ce vă aduce destule satisfacţii. În plan amoros, sunt nerecomandate idilele cu persoane de altă naţionalitate.

 Scorpion
Savuraţi din plin timpul petrecut în familie. Aici găsiţi intimitatea şi afecţiunea de care aveţi nevoie. Pe plan profesional, vă loviţi de câteva situaţii dificile. În ceea ce priveşte domeniul amoros, totul pare posibil. Dacă nu vă mai înţelegeţi bine cu partenerul de viaţă, se poate să fiţi receptiv la farmecul altei persoane. Dacă începeţi acum o nouă relaţie, este recomandat să fiţi prudent şi să nu vă aruncaţi sub nici o formă cu capul înainte.

 Săgetător
Aveţi ocazia să vă consolidaţi poziţia la locul de muncă. Pe plan amoros, lucrurile devin mai interesante decât până acum. Sunteţi atent cu partenerul de viaţă şi pregătit să acceptaţi partea dumneavoastră de responsabilităţi. În schimb, apar neînţelegeri cu membrii familiei. S-ar putea să fie nevoie să jucaţi un rol de mediator.

  Capricorn
Primiţi veşti bune de la un prieten de departe. Poate vă face o invitaţie şi veţi merge în vacanţă la el. Acasă, în schimb, vă loviţi de situaţii conflictuale de tot felul. Încercaţi să evitaţi pe cât posibil să intensificaţi această atmosferă tensionată. Este o zi bună pentru a discuta cu partenerul de viaţă despre unele lucruri mai dificil de abordat.

  Vărsător
Vă simţiţi neînţeles la locul de muncă şi vi se pare că cineva încearcă să vă discrediteze. În schimb, vă bucuraţi de susţinerea şi afecţiunea prietenilor, lucru care vă încurajează. Este o zi bună pentru a pleca pe undeva şi a vă relaxa. Aţi putea să cunoaşteţi oameni interesanţi. Pe plan amoros, nu vă interesează decât micile flirturi.

  Peşti
Aveţi multe iniţiative la locul de muncă şi sunteţi suficient de motivat pentru a vă atinge obiectivele. Este însă nevoie şi de diplomaţie, nu doar de curaj şi dorinţa de a depăşi obstacolele. Acţiunile impulsive sunt nerecomandate. Este o zi bună pentru a vă ocupa de problemele de ordin financiar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS