3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Oameni cu ochi de liliac

Oamenii au capacitatea de a vedea pe întuneric la fel de bine ca un liliac. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii spanioli, care au descoperit că şi noi am putea folosi aşa-numitul „radar al liliecilor“, un sistem complex care foloseşte în locul undelor electromagnetice ultrasunete, numit detector sonic sau sonar. Această capacitate este întâlnită mai ales la nevăzători, încă din copilărie, dar în anumite cazuri poate exista şi la alte categorii. Cercetătorii spanioli sunt convinşi de faptul că şi oamenii, la fel ca liliecii, delfinii sau balenele, s-ar putea orienta în spaţiu prin intermediul auzului, exploatând aşa-numita capacitate de ecolocalizare, care este un fel de radar biologic. Este nevoie însă de un pic de antrenament.
După o lună de teste, timp în care au învăţat să asculte „întoarcerea“ ecoului produs de impactul undelor sonore cu obiecte şi obstacole, s-a constatat că un om poate învăţa să se orienteze perfect pe beznă. „Unii oameni care sunt orbi din naştere au această capacitate. Ei reuşesc să trăiască normal şi să desfăşoare activităţi precum mersul pe bicicletă sau să se joace cu mingea“, a  explicat Juan Antonio Martinez, cercetător la Universitatea Acala din Madrid. Un astfel de caz este Daniel Kish, singurul nevăzător din lume care a obţinut certificatul de însoţitor pentru persoanele cu probleme de vedere. „Ne-am inspirat din acest caz şi am încercat să antrenăm mai mulţi studenţi“, a precizat cercetătorul spaniol.
Rezultatele experimentelor au fost neaşteptate. „Cu două ore pe zi de antrenament, în aproximativ două săptămâni, un om poate distinge un obiect aflat în faţa lui şi, după alte două, trotuarele şi copacii“, a explicat Martinez, adăugând că, în ciuda faptului că nu putem emite sunete pe frecvenţa liliecilor sau a delfinilor, această deprindere ne-ar fi utilă pentru a supravieţui în situaţii de vizibilitate redusă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS