16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazin10 dintre cele mai frumoase biserici din lume

10 dintre cele mai frumoase biserici din lume

În lume, biserica nu mai este de mult un simplu locaş de cult, ci a devenit un edificiu construit după planuri arhitecturale care mai de care mai năstruşnice şi impresionante.  

Biserica, aşa cum o cunoaştem noi, românii, este o clădire mică, modestă, smerită, unde omul să se poată întâlni cu Dumnezeu într-un cadru liniştit. Numai că, în lume, conceptul de biserică a fost extins, în funcţie de permisivitatea diverselor religii, şi astfel au apărut locaşuri de cult unice, adăpostite în clădiri cu structuri şi aspecte excepţionale. Vă prezentăm în continuare zece dintre cele mai spectaculoase biserici construite în diverse colţuri ale lumii.

Biserica Harajuku din Tokio

Acest locaş futurist de rit protestant se află în Tokio şi a fost imaginat de firma de design Ciel Rouge Creation în 2005. Tavanul bisericii este construit în aşa fel încât să susţină reverberaţia sunetelor naturale timp de două secunde, pentru a crea enoriaşilor, dar şi vizitatorilor ocazia de a se desfăta cu o experienţă auditivă unică. Designul exterior este şi el deosebit, ducând cu gândul nu la o biserică, ci mai degrabă la o sală modernă de concerte.

Catedrala Sfântul Vasile din Moscova

Această catedrală unică se află în Piaţa Roşie din capitala rusă, fiind o adevărată pată de culoare în peisaj. O biserică de rit ortodox, Catedrala Sfântul Vasile se mândreşte cu mai multe cupole colorate ascuţite la vârf, care au devenit aproape parte integrantă din peisajul de orizont al Moscovei. Catedrala a fost construită la porunca lui Ivan cel Groaznic în anul 1552, pentru a sărbători cotropirea Hanatului Kazanului, un fost stat medieval tătar. În 1588, ţarul Fedor Ivanovic a mai construit o capelă pe partea de est catedralei, deasupra mormântului lui Vasile cel Mare, sfântul ortodox după care a fost botezat locaşul de cult.

Biserica Hallgrimskirkja din Reykjavik

Hallgrimskirkja, al cărei nume s-ar traduce prin „Biserica lui Hallgrimur“, este biserica luterană a unei parohii din capitala Islandei, Reykjavik. Având o înălţime de 74,5 metri, biserica se situează pe locul al patrulea în topul celor mai înalte structuri arhitecturale din această ţară. Biserica a fost botezată după poetul şi clericul naţional Hallgrimur Pétursso (1614-1674), autor al culegerii de poezii „Passion Hymns“ (Imnuri despre pasiune). Proiectul arhitectural al acestei biserici uluitoare îi aparţine lui Guojon Samuelsson şi datează din 1937, iar construcţia locaşului a durat 38 de ani.

Biserica din piatră din Helsinki

Biserica Temppeliaukio Kirkko, sau Biserica din piatră, este o capodoperă a arhitecturii moderne, situată în Helsinki, Finlanda. Biserica de rit luteran, deschisă în anul 1969, este opera fraţilor Timo şi Tuomo Suomalainen, arhitecţi renumiţi, fiind construită în întregime sub pământ şi având un tavan făcut din sârmă de cupru. Cei doi arhitecţi au ales un afloriment ce se ridica la 12 metri deasupra nivelului solului şi au dinamitat pereţii din interior. Biserica din piatră este una dintre cele mai populare atracţii turistice din Helsinki şi este în cea mai mare parte plină de vizitatori curioşi.    

Catedrala Metropolitană din Brasilia

Catedrala Metropolitană Nossa Senhora Aparecida, aflată în capitala Braziliei, este expresia muncii arhitectului Oscar Niemeyer. Această structură hiperboloidă cu plafon de sticlă, încadrată de stâlpi de beton, pare că se înalţă şi se deschide către ceruri. La data inaugurării, 31 mai 1970, structura Catedralei era finalizată şi se putea vedea doar suprafaţa circulară superioară, cu un diametru de 70 de metri. Proiectul arhitectural al Catedralei Metropolitane se bazează pe traiectoria descrisă de revoluţia unei hiperbole cu secţiuni asimetrice. De altfel, însăşi structura hiperbolidă este formată de 16 coloane de beton asamblate în mod identic. Aceste coloane, fiecare având secţiune hiperbolică şi cântărind 90 de tone, reprezintă două mâini întinse către cer.  

Biserica de lemn din Borgund

Biserica de lemn din Borgund, Laerdal, este unul dintre cele 28 de locaşuri din Norvegia construite din stinghii de lemn, însă este cea care a fost cel mai bine păstrată. Biserica de lemn, despre care se estimează că ar fi fost construită la sfârşitul secolului al 12-lea, păstrează structura originală din acel timp şi nu a fost supusă până acum vreunui proces de reconstrucţie sau renovare. Biserica a fost inclusă şi în jocul pe computer „Age of Empires II: The Age of Kings“, probabil în semn de recunoaştere a faptului că este una dintre Minunile civilizaţiei vikingilor.

Catedrala Las Lajas din Narino, Columbia

Despre Las Lajas se poate spune că este o biserică gotică din poveşti. Catedrala este situată în sudul Columbiei, fiind construită în anul 1916 în interiorul canionului Râului Guaitara. Localnicii cred că aici se întâmplă minuni. Potrivit legendei, o indiancă pe nume Maria Mueses de Quinones urca stâncile de la Las Lajas, ducându-şi în spate fiica surdomută. Obosită, femeia s-a oprit să se odihnească în locul unde astăzi se află catedrala, iar fetiţa ei a vorbit pentru prima dată, spunându-i despre apariţia unei fantasme într-o peşteră. Mai târziu, pe peretele unei peşteri din apropiere a apărut un desen misterios, înfăţişând-o pe Fecioara Maria purtând un copil în braţe. Specialiştii care au analizat desenul spun că, în urma analizelor făcute, nu s-au descoperit urme de vopsea ori pigmenţi în pereţii stâncii. În schimb, când s-a luat o mostră, s-a constatat că toate culorile erau impregnate în piatră, la câţiva centimetri în adâncime. Nu se ştie dacă legenda este adevărată sau nu, dar totuşi a dat naştere acestei catedrale extraordinare.

Biserica lui Iosif, din Chicago

Locaşul de cult ce poartă hramul Iosif din Nazaret este o biserică greco-catolică ucraineană, situată în Chicago. Construită în perioada 1975-1977 de arhitectul Zenon Mazurkevich, este renumită pentru acoperişul ultramodern, format din 13 domuri aurite, ce reprezintă simboluri pentru Iisus Hristos şi pentru cei 12 apostoli. Interiorul bisericii este ornat cu fresce bizantine, însă, din păcate, pictorul care s-a ocupat de desenele de pe pereţii bisericii a fost deportat în ţara sa natală înainte de a reuşi să scrie numele tuturor sfinţilor, aşa cum se cuvine, potrivit tradiţiei inconografice.

Biserica Ruzica din Belgrad

Biserica Ruzica este situată în interiorul Fortăreţei Kalemegdan din Belgrad, Serbia. Este o capelă mică, decorată în cel mai extravagant stil posibil. Candelabrele din biserică sunt confecţionate în întregime din gloanţe folosite, carcase de muniţie, săbii şi bucăţi de ghiulele şi tunuri. Se pare că deosebitele candelabre făcute din gloanţe au fost confecţionate manual de soldaţii sârbi mobilizaţi pe frontul din Salonic în timpul Primului Război Mondial. Clădirea în care funcţionează acum biserica Ruzica a fost folosită de turci pe post de depozit de armament şi muniţie timp de mai bine de 100 de ani. Clădirea a fost reconstruită în 1920, fiind transformată în ceea ce este astăzi.

Capela Sfântului Gildas

Capela Sfântului Gildas este construită în peretele unei stânci, tronând maiestuos deasupra canalului râului Blavet din regiunea franceză Bretania. Construit ca un hambar de piatră săpat în stâncă, acest aşezământ era odinioară un locaş sfânt al druizilor. Sfântul Gildas a călătorit prin întreg teritoriul celt şi, ajungând în Bretania în jurul anului 540, a propovăduit creştinismul în această zonă. Se presupune că slujbele erau oficiate de sfânt de la un altar de piatră care în prezent a fost integrat capelei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII