16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Durata somnului şi a viselor
scade odată cu vârsta

Somnul evoluează odată cu vârsta, ciclurile modificându-se şi visele devenind mai puţin numeroase. Beneficiile sale pentru sănătate şi starea de spirit de zi cu zi sunt numeroase la toate vârstele. Calitatea şi durata somnului evoluează de-a lungul existenţei. Cel al unui copil este diferit de al unui adult sau al unei persoane în vârstă. Potrivit site-ului e-sante.fr, o noapte de somn se compune din cinci cicluri de aproximativ 90 de minute fiecare: adormirea, somnul uşor, cel profund, cel lent şi somnul paradoxal, adică perioada viselor. Odată cu vârsta, ultimele două cicluri se modifică, iar nevoile de somn se împart în mod diferit pe o zi întreagă. O persoană de peste 60 de ani va reuşi mai greu să adoarmă, iar nopţile de somn vor fi mai scurte. Siestele din timpul zilei vor fi mai numeroase, deoarece adormirea de peste zi va fi mai uşoară. De asemenea, o persoană în vârstă se va trezi mai des în cursul nopţii. Tulburările de somn, la fel ca sindroamele apneei de somn şi ale picioarelor obosite, sunt mai frecvente la un bătrân şi contribuie la trezirile din timpul nopţii. Din cauza acestor factori, cantitatea somnului nocturn scade, acesta fiind recuperat în timpul siestelor de peste zi. Uneori, dificultăţile de a adormi şi trezirile nocturne pot fi legate de adevăratele insomnii. Între 25 şi 40 la sută dintre persoanele în vârstă suferă de insomnii, acestea putând fi legate de o patologie medicală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS