Teatrul a fost o pasiune pe care actorul de azi a transformat-o într-o meserie frumoasă.
Povestea unui tânăr actor, a celui care aduce bucurie în inima spectatorului şi îl conduce pe meleaguri fascinante prin rolurile sale, ascunde şi o poveste de viaţă. Întâmplări frumoase, paşii ce cad încet pe drumul teatrului spre a-l aduce pe el, actorul, în lumina reflectoarelor transformă propria piesă într-una plină de savoare. Cu o masă de joacă sculptată de bunic, aşa începe povestea lui George Costea: „Prima scenă de teatru pe care am evoluat a fost masa mea de jocuri, sculptată special de bunicul meu, pe care, când aveam vreo trei sau patru ani, recitam în fiecare zi poezii, asistat de bunica mea, şi făceam astfel repetiţii pentru o reprezentaţie care urma să aibă loc la un moment dat. Apoi, împreună cu colegii mei de la Colegiul Naţional «Sfântul Sava» am profitat din plin de sala de teatru a liceului (care a servit în trecut, pentru un timp, şi ca sală a Teatrului Naţional) şi acolo am pus în scenă primele noastre piese de teatru, am organizat chiar şi un festival şi am participat la alte manifestări de acest gen între licee. Pentru scurt timp, am făcut parte «cu împrumut» şi din trupa de teatru a Colegiului Naţional «Gheorghe Lazăr», coordonată atunci de Andi Vasluianu. În doi-trei ani mi-am dat seama că doream să mă fac actor, iar admiterea la UNATC a venit în mod natural. Teatrul era preocuparea pentru care îmi găseam mereu timp, pentru care nu aveam nevoie de meditaţii ca să îl pricep, de care nu mă plictiseam şi era în ultimă măsură hobby-ul pe care aveam şansa să îl transform în meserie“.
Vedeta de mâine
Anii de studiu petrecuţi în sălile facultăţii de teatru au fost primele pagini scrise din lumea adevărată a artei. Fiecare filă dată vine cu o poveste, fiecare perioadă a însemnat încă o cărămidă zidită pentru realizarea unui edificiu. Aşa că mergem mai departe şi mai dăm o filă. „Spectaculosul“ unei piese fascina, mirosul specific din acel teatru, luminile, muzica, mişcarea, actorii care schimbau spaţiile de joc fără nici o problemă de la o scenă la alta, spaţii aflate practic pe acelaşi loc, toate încântau. „Abia când am început să studiez la rândul meu arta am devenit interesat de cum reuşeşte un anumit actor să facă o scenă, să creeze un moment sau să caut să înţeleg de ce mi-a plăcut mai mult un actor decât altul. Şi implicit să văd dacă aş putea folosi ceva din tehnica respectivului actor în lucrul propriu, un fel de a «fura», aşa cum am auzit că se întâmplă deseori în această meserie şi nu e un lucru atât de condamnabil“, mărturiseşte. George Costea reuşea să elucideze enigmele, pentru ca mai apoi chiar el să dea naştere altora în minţile unor copii cu dragoste de teatru. Astăzi e rândul său să încânte cu fiecare reprezentaţie. Aşa a făcut şi în cadrul celei de-a treia ediţii a Galei Vedetelor – „Vedeteatru“, unde a câştigat premiul pentru prestaţiile actoriceşti din spectacolele prezentate în Pub T’essence, în cadrul secţiunii Vedeta de mâine, pentru rolul Straforel, din spectacolul „Romanţioşii“ de Edmond Rostand, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, producţie a UNATC „I.L. Caragiale“ Bucureşti. Şi altă filă vină să continue povestea: „Nici nu am ştiut că vom intra într-o competiţie, am aflat acest lucru abia când am ajuns împreună cu colegii mei din spectacol la Buzău. La recepţia hotelului unde urma să fim cazaţi am văzut o mulţime de oameni de teatru, iar membrii juriului ne-au întâmpinat şi ne-au urat succes. Poate că a fost mai bine aşa: nu am avut timp să simţim presiunea unui concurs sau să ne preocupe eventualele premii. Am urmat fidel scopul pentru care veniserăm – să ne jucăm spectacolul şi să încercăm să bucurăm cu el publicul buzoian. Premiul m-a emoţionat, dar el mă şi obligă în acelaşi timp. El reprezintă o investiţie a unor oameni care îmi pot urmări traseul ulterior şi-l pot chiar influenţa, cum este şi normal să se întâmple, de fapt. De aceea, el devine o datorie pentru mine, cu atât mai mult cu cât drumul meu în această meserie abia a început să se scrie… Având în vedere titlul acestui premiu, care suna destul de pretenţios şi de… «la modă», mi-ar plăcea ca vedeta să semnifice din ce în ce mai mult o reală calitate, bazată pe performanţă şi pe lucrul susţinut şi consecvent în timp, şi nu cum se întâmplă de multe ori astăzi – o «stea» care pâlpâie pe cer nu mai mult de o vară, iar apoi cade în anonimat – din cauza artificialului din care a fost creată“.
Paşii care merg spre scena craioveană
Povestea lui George Costea merge mai departe cu altă filă, care începe să se scrie la Craiova, pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, şi un prim paragraf – rolul din „Odysseia“ şi a lui dublă semnificaţie: „Pentru mine, acest spectacol a reprezentat nu numai debutul pe scena Naţionalului craiovean, ci şi pe o scenă a unui teatru profesionist alături de o trupă fixă de actori, alţii decât colegii mei de facultate cu care eram obişnuit să lucrez. Dar în acele momente ale spectacolului preocuparea este cu totul şi cu totul în altă parte, atenţia este îndreptată spre ceea ce ai de jucat, aşa că, până să te dezmeticeşti, marele moment al «debutului» s-a produs, a şi trecut şi nu ai apucat să îl trăieşti poate aşa cum ţi l-ai imaginat. Am avut emoţii, m-am bucurat să văd o sală atât de mare precum Sala «Amza Pellea», plină de oameni – asta m-a şi speriat; şi m-am gândit dacă mă voi auzi, dacă «mă voi vedea», dacă voi reuşi să mă fac înţeles – temeri sper că fireşti, mai ales pentru un actor aflat la debut“. Ultimul rând de pe această filă se încheie însă şi alte pagini vor fi scrise şi alte poveşti de viaţă vor fi completate de poveştile altor reprezentanţii în distribuţia cărora îl vom întâlni cu siguranţă pe actorul George Costea.
Emil Boroghină, despre George Costea
„Rar ne-a fost dat să vedem în ultimul timp un tânăr artist atât de înzestrat şi atât de special, stăpân pe toate mijloacele sale, cu un farmec greu de descris şi care să ne producă nouă, celor din juriu (Emil Boroghină a făcut parte din juriul Galei Vedeteatru – n.r.), o impresie deosebit de puternică“.
