Ajuns la 45 de ani, Julian Lennon, fiul legendarului lider al formaţiei Beatles, mărturiseşte că a reuşit, în sfârşit, să îşi ierte tatăl, după câteva decenii de ură şi furie.
La 15 ani, Julian Lennon a aflat că „Hey, Jude“ îi era dedicată. „Mi-a spus mama. Pe atunci, toată lumea cânta această melodie, era un fel de imn mondial. Însă nu ştiam că eu sunt personajul principal“, spune Julian. Se întâmpla în 1978. Fab Four erau deja fenomenul muzical al secolului, mii şi mii de fani repetau cuprinşi de extaz versurile pe care Paul McCartney, înlocuind „Julian“ cu mult mai armoniosul „Jude“, i le dăruise cu ocazia celei de-a cincea aniversări, pentru a-l consola după divorţul părinţilor: „Hey, Jude, don't make it bad, take a sad song and make it better“ – „Hei, Jude, nu face situaţia şi mai rea, ia un cântec trist şi fă-l mai frumos“. Acum, în pragul vârstei de 45 de ani, Julian mărturiseşte că a reuşit, în sfârşit, să îşi găsească liniştea: „Nu ştiu dacă vârsta e de vină. Oricum, mi-am dat seama că furia şi ura sunt o mare pierdere de timp şi le-am transformat în energie pozitivă. Dacă acum tata ar intra pe uşă, ne-am îmbrăţişa şi am plânge împreună“.
Între ură şi iubire
Julian a avut nevoie de o viaţă ca să îşi poată, în sfârşit, ierta tatăl. Ani la rând, el nu a ratat nici o ocazie pentru a demola uriaşa imagine publică a lui John Lennon. În 2000, la 20 de ani după asasinarea legendarului Beatles, fiul său afirma că regretatul solist „putea să vorbească mult şi bine despre pace şi iubire în lume, însă nu a arătat niciodată astfel de sentimente faţă de persoanele care i-au fost apropiate, soţia lui, mama mea Cynthia, şi eu“. La nouă ani, după o aprigă luptă cu alcoolul şi drogurile, dar şi după o împăcare cu Yoko Ono, femeia pe care a acuzat-o ani buni că i-a distrus familia, Julian şi-a regăsit zâmbetul. În mâna dreaptă ţine acum o pană albă agăţată la un colier din piele, talismanul care dă numele expoziţiei recent inaugurate la The Beatles Story, „White Feather Exhibition“. „Unul dintre lucrurile pe care mi le spunea tata era că, dacă va muri şi ar fi vrut să îl simt alături, mesajul lui ar fi sosit cu o pană albă. Am primit-o în urmă cu zece ani, într-un trib aborigen din Australia“.
Amintiri care dor
Nasul, părul, aceiaşi ochi profunzi, imortalizaţi în fotografii în care apare alături de un căluţ de lemn, pe o mică motocicletă Honda 160Z, la mare între 1973 şi 1974, în timpul scurtei despărţiri dintre John şi Yoko şi relaţia cu May Pang… „Ne-am distrat de minune în perioada aceea“, îşi aminteşte cu nostalgie Julian. Apoi, situaţia s-a schimbat radical. „Succesul îi schimbă pe oameni, este inevitabil. Aş vrea ca această expoziţie să deschidă altă perspectivă asupra imaginii tatălui meu. Dincolo de cariera sa, aş vrea să dezvăluie cât era de entuziast şi rebel acel băiat din Liverpool, înainte de a deveni un mit pentru milioane de fani“, spune Julian.
„Nu ştiu dacă vârsta e de vină. Oricum, mi-am dat seama că furia şi ura sunt o mare pierdere de timp şi le-am transformat în energie pozitivă. Dacă acum tata ar intra pe uşă, ne-am îmbrăţişa şi am plânge împreună“.
Julian Lennon
