5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinZece idei pentru un zâmbet strălucitor

Zece idei pentru un zâmbet strălucitor

Cu toţii ne dorim un zâmbet perfect. Iată câteva trucuri care ne ajută să avem şi să păstrăm un surâs frumos.

Când ne gândim la un zâmbet impecabil, imaginea care ne vine prima dată în minte este cea a unei danturi albe şi sănătoase. Dar pentru că alimentele şi băuturile pe care le consumăm în fiecare zi „atacă“ încet, dar sigur dinţii, vă oferim câteva sfaturi pentru a vă menţine dantura albă şi sănătoasă.

1. Bicarbonatul de sodiu face minuni. Bicarbonatul alimentar este o substanţă cunoscută de mult timp pentru proprietăţile sale de albire a dinţilor. Folosiţi-l ca tratament suplimentar pentru îngrijirea dinţilor: puneţi bicarbonatul pe periuţa de dinţi pe care în prealabil aţi înmuiat-o în apă oxigenată într-un raport de zece volume.

2. Faceţi un detartraj dentar. Mergeţi la dentist pentru un tratament de detartraj, dacă se poate în mod periodic. Această operaţiune curăţă foarte bine smalţul dinţilor, îndepărtând cu succes petele superficiale provocate de ceai sau cafea.

3. Mâncaţi mere, ţelină sau morcovi. Aceste fructe şi legume contribuie în mod eficient la eliminarea depunerilor de pe dinţi, întrucât stimulează producţia de salivă.

4. Evitaţi alimentele colorate. Ceaiul, cafeaua, vinul roşu şi, în general, toate fructele de culoare roşie dăunează danturii. Pentru a fi siguri că smalţul nu va rămâne pătat, spălaţi-vă imediat pe dinţi după ce consumaţi aceste alimente sau beţi apă imediat după ce aţi terminat de mâncat.

5. Dacă fumaţi, faceţi un tratament de albire. În cazul fumătorilor, petele maronii pe care le lasă nicotina sunt o „categorie“ mai dificilă întrucât nu doar pătează smalţul, ci îl şi penetrează, motiv pentru care sunt mai greu de îndepărtat. În acest caz, un tratament de albire este cea mai bună soluţie.

6. Spălaţi-vă pe dinţi cel puţin trei minute. Pentru a preveni îngălbenirea dinţilor, dentiştii recomandă un periaj care trebuie să dureze cel puţin trei minute, de preferat după fiecare masă importantă a zilei (de trei ori pe zi). Dacă vă formaţi acest obicei, veţi avea mai multe şanse să vă păstraţi dinţii sănătoşi, în special dacă folosiţi în mod regulat şi aţa dentară.

7. Încercaţi benzile de albire a dinţilor. În farmacii există nişte truse care conţin benzi de albire a dinţilor pe care le puteţi folosi chiar acasă. Am putea spune că este vorba de un tratament de albire a dinţilor la domiciliu. Aceste benzi conţin peroxid de hidrogen, o substanţă pe care o folosesc şi dentiştii în cadrul tratamentelor de albire. Atenţie, aceste benzi trebuie aplicate doar o dată pe lună!

8. Pastele de dinţi pentru albire sunt o soluţie. Acest tip de pastă de dinţi are efecte mai puţin spectaculoase decât se promite în reclamele difuzate pe posturile de televiziune, însă prezintă avantajul că elimină încet, dar sigur depunerile de tartru de pe dinţi.

9. Microabraziunea este un tratament dentar eficient. Acest procedeu, care se efectuează doar în cabinetele stomatologice sau de estetică dentară, are, în general, efectul scontat asupra petelor superficiale de pe smalţul dinţilor. Microabraziunea constă în lustruirea smalţului dentar cu o pastă abrazivă şi acidă.

10. Apelaţi la specialiştii în estetică dentară, dacă doriţi ca zâmbetul dumneavoastră să treacă printr-o transformare spectaculoasă. Lăsaţi-vă pe mâna lor pentru un tratament de albire ca la carte. E bine să ştiţi că acest tratament nu elimină petele în totalitate şi că măcar o lună după ce vă supuneţi acestui tratament trebuie să respectaţi strict igiena dentară şi alimentară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS