21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Scurte ştiri

Platini, stupefiat de transferurile Realului
Preşedintele UEFA, Michel Platini, s-a declarat stupefiat de transferurile foarte scumpe realizate în ultimele zile de Real Madrid, care i-a achiziţionat pe Kaka şi pe Cristiano Ronaldo. „Înlănţuirea aproape zilnică a transferurilor mirobolante în momentul în care fotbalul european trece prin probleme financiare mă face să-mi pun întrebări în privinţa fair-play-ului financiar şi al echilibrului competiţiilor“, a spus Platini, care a adăugat că forul european lucrează împreună cu cluburile să realizeze reguli pentru o mai bună transparenţă în privinţa situaţiei financiare a acestora. Real Madrid a anunţat joi că a făcut o ofertă de aproximativ 94 de milioane de euro pentru portughezul Cristiano Ronaldo de la Manchester United, după ce acum câteva zile l-a cumpărat pe Kaka, în schimbul a 65 de milioane de euro. Presa spaniolă susţine că Real este interesată şi de achiziţionarea francezului Franck Ribery. „Nu o să am nici un fel de limită pentru a-l aduce la Real Madrid, acolo unde îi este locul“, a spus noul preşedinte al clubului, Florentino Perez. În topul celor mai scumpe transferuri, patru din primele cinci locuri sunt ocupate de gruparea din capitala Spaniei: 1. Cristiano Ronaldo (Portugalia), de la Manchester United la Real Madrid (2009): 93 de milioane de euro; 2. Zinedine Zidane (Franţa), de la Juventus la Real Madrid (2001): 75 de milioane de euro; 3. Kaka (Brazilia), de la AC Milan la Real Madrid (2009): 65 de milioane de euro; 4. Luis Figo (Portugalia), de la FC Barcelona la Real Madrid (2000): 61 de milioane de euro; 5. Hernan Crespo (Argentina), de la Parma la Lazio Roma (2000): 56 de milioane de euro.
Daniel BISTRICEANU

Fabregas nu părăseşte Arsenalul
Presa britanică a anunţat că internaţionalul spaniol al lui Arsenal Londra, Cesc Fabregas, care evolează pentru Arsenal Londra din 2003, este dorit de mai multe formaţii puternice din Europa, printre care AC Milan şi FC Barcelona. Fabregas a dezminţit aceste informaţii, susţinând că intenţionează să îşi onoreze actualul său contract cu gruparea londoneză, care expiră în 2014. „Viitorul meu este la Arsenal. Am un angajament de lungă durată şi vreau să precizez că, atunci când l-am semnat, am făcut-o cu intenţia de a mi-l onora. Sper să rămân aici pentru încă mulţi ani, iar echipa să câştige cât mai multe trofee“, a spus mijlocaşul de 22 de ani. Echipa pregătită de Arsene Wenger a terminat sezonul în Premier League pe locul patru, iar din 2005, când şi-a adjudecat Cupa Angliei, nu a mai câştigat nici un trofeu major.
Daniel BISTRICEANU

Deco vrea să plece de la Chelsea
Internaţionalul portughez al lui Chelsea Londra, Deco, a declarat că nu se mai simte bine la actualul său club şi a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea transfera la Inter Milano, pentru a lucra din nou cu fostul său antrenor de la FC Porto, Jose Mourinho. „Nu îmi mai prieşte experienţa de la Chelsea şi trebuie să găsesc o soluţie. Sunt dispus să accept o nouă provocare, unde să am din nou plăcerea de a juca fotbal“, a spus mijlocaşul de origine braziliană, care s-a referit şi la posibila sa destinaţie: „Recunosc că există un interes din partea unui club. Inter? Să munceşti sub comanda lui Mourinho este sinonimul succesului“. Deco, de 31 de ani, evoluează pentru Chelsea din vara lui 2008, când a fost transferat de la FC Barcelona. La echipa londoneză, internaţionalul portughez a avut un debut de sezon reuşit, dar, odată cu demiterea lui Felipe Scolari, în luna februarie, şi venirea lui Guus Hiddink ca interimar, jucătorul lusitan a mai avut doar apariţii sporadice până la finalul stagiunii. Înainte de a fi achiziţionat de FC Barcelona, Deco a activat la FC Porto, unde, sub comanda lui Jose Mourinho, a câştigat Liga Campionilor şi Cupa UEFA.
Ionuţ NICA

Leonardo îi păstrează pe Pirlo şi Pato
Noul antrenor al lui AC Milan, Leonardo, a declarat joi că mijlocaşul italian Andrea Pirlo şi atacantul brazilian Alexandre Pato nu vor fi cedaţi de gruparea rossonera în perioada estivală, deşi cei doi sunt curtaţi de echipa antrenată de Carlo Ancelotti, Chelsea Londra. „Ambii jucători vor rămâne la Milan. Atât Pirlo, cât şi Pato sunt jucători de bază pentru echipă şi nu suntem dispuşi să ne despărţim de ei“, a spus tehnicianul brazilian de 39 de ani. De asemenea, şi vicepreşedintele formaţiei de pe San Siro, Adriano Galliani, a reiterat că ambii fotbalişti curtaţi în ultima vreme de Chelsea nu vor pleca de la AC Milan: „În proporţie de 99,9%, toate numele importante vor rămâne aici. Pato este cel mai bun atacant din lume la vârsta sa şi sub nici o formă nu dorim să-l cedăm la alt club“. Galliani a mai precizat că Andrei Şevcenko şi Philippe Senderos nu vor fi transferaţi definitiv la gruparea rossonera, după ce în sezonul 2008-2009 au fost împrumutaţi de la Chelsea, respectiv Arsenal.
Ionuţ NICA

Gâlcă, spre Almeria B
Fostul internaţional român Constantin Gâlcă a fost contactat de conducerea grupării Almeria pentru a prelua echipa a doua a clubului spaniol, unde va avea ca obiectiv promovarea în liga a treia, a anunţat vineri publicaţia iberică Elalmeria. Oficialii grupării andaluze se pare că sunt dispuşi să renunţe la serviciile tehnicianului Carlos Rios, care a eşuat în încercarea de a promova echipa în Segunda Division B. Potrivit sursei citate, Gâlcă ar mai fi dorit şi de formaţia Poli Ejido, unde ar urma să fie numit responsabilul echipei de juniori ce evoluează în Division de Honor. Fostul internaţional român, acum în vârstă de 37 de ani, a jucat pentru Almeria timp de trei sezoane, între 2003 şi 2006, după care a abandonat cariera de fotbalist.
Ionuţ NICA

Emil Dică a semnat cu CFR
Mijlocaşul Emil Dică a parafat vineri un contract pe trei sezoane cu gruparea CFR Cluj, el semnând din postura de jucător liber de contract pentru că înţelegerea sa cu Rapid i-a expirat la finalul acestui sezon, a anunţat site-ul oficial al ardelenilor. Dică, 26 de ani, a fost foarte aproape de un transfer în Grecia, la clubul AEL Larissa, dar înţelegerea a picat, iar mijlocaşul a ajuns la gruparea din Gruia. În acest sezon, fotbalistul nu a evoluat foarte mult, el prinzând doar nouă meciuri în Liga I pentru Rapid, timp în care nu a reuşit să marcheze nici un gol pentru giuleşteni. Mijlocaşul a venit la Rapid în anul 2005 de la FC Argeş, iar în palmaresul său sunt două Cupe ale României, o Supercupă, dar şi sferturile de finală ale Cupei UEFA în ediţia 2005-2006. În carieră, Emil Dică a mai evoluat la Dacia Mioveni, Internaţional Piteşti şi Pandurii Târgu Jiu.
Ionuţ NICA

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS