Aer dezinvolt, culori armonioase, alei din piatră, statui şi fier forjat… grădina în stil englezesc reprezintă mitul absolut, o operă pe care o puteţi reproduce acasă.
În vogă în timpul imperiului britanic la mijlocul secolului al XVIII-lea, grădinile englezeşti au aşteptat aproape două veacuri de la apariţia lor, în secolul al XVI-lea, până să-şi câştige prestigiul de „principalul stil de amenajare exterioară din Europa“. Foarte apreciate de proprietarii bogaţi erau atunci mai degrabă grădinile franţuzeşti, extrem de bine structurate geometric. Însă cum a reuşit estetica grădinii în stil englezesc să-i seducă pe iubitorii de horticultură?
Succesul fulminant al grădinilor englezeşti începând cu secolul al XVIII-lea în Europa este explicabil. Până atunci, arta horticulturii era dominată de geometria perfectă a grădinilor franţuzeşti. Acestea se caracterizau prin jocuri de simetrie şi un simţ al structurării şi perspectivelor fascinant. Această estetică atât de deosebită, la modă pe domeniul de la Versailles şi peste tot unde Franţa avea influenţă, reflecta simbolica unei ordini bine stabilite. Scopul grădinarilor era să stăpânească, să domesticească elementele rebele ale unei naturi adesea capricioase.
Totuşi, alt curent estetic, opus atât tehnicii, cât şi simbolicii acestui tip de grădini, a înflorit atunci. Era un fel de ecou la valul industrial legat de imperiul britanic. Horticultorii preferau să lase liberă natura, privilegiind o estetică neregulată, care să reflecte o natură sălbatică şi poetică, în contrast cu epoca formelor regulate şi pătrăţoase ale uzinelor ce împânzeau oraşele. Grădinăritul nu mai era apanajul celor bogaţi. S-a născut o adevărată industrie, care implica de la comerţ cu plante până la designeri specializaţi în amenajări exterioare. Perioada victoriană celebra tot ce însemna noutate. În anul 1830 au fost create şi primele parcuri publice. Dar acesta a fost abia începutul unei istorii care a înconjurat toată Europa, stilul grădinilor englezeşti.
Specific
În amenajarea unei clasice grădini englezeşti, în care trandafirul îşi îndeplineşte rolul de protagonist, este important să fie respectată combinaţia de accesorii şi detalii. Gazonul, ca fond al grădinii, trebuie păstrat în perfectă ordine, tuns şi udat constant, pentru a-şi păstra valoarea sa principală: culoarea verde. Alt element specific îl constituie aleile din piatră, nu din multitudinea de pavaje colorate existente astăzi în nenumăratele magazine de specialitate. În plus, statuile şi fântânile arteziene, mobilierul de grădină din fier forjat şi foişorul acoperit cu trandafiri căţărători nu trebuie să lipsească. Pentru a vă întregi grădina în stil englezesc trebuie să amenajaţi un iaz ornamental, să plantaţi arbuşti şi flori în culori apropiate şi, nu în ultimul rând, să nu uitaţi de obiectele decorative (clopote de grădină, vase de piatră, căsuţe pentru păsări), care trebuie să încline ca aspect spre farmecul timpurilor trecute. Când spaţiul nu vă permite o desfăşurare coerentă a acestor elemente caracteristice, puteţi imita un fragment de grădină englezească şi într-o curte mică sau pe o terasă. Importante sunt elementele care mobilează locul de relaxare, şi anume masa, scaunele comode din materiale naturale, cum ar fi răchita, lemnul.
Inspirate de pictori
Grădinile în stil englezesc au fost inspirate de pictori. Cine altcineva ar fi putut exploata în totalitatea sa poezia care emana dintr-un decor natural? Plecând de la acest principiu, pictorii, pionieri în materie, au transpus în lumea reală poezia şi şarmul operelor picturale. Artişti precum William Kent (1685-1748) au devenit veritabili arhitecţi de grădinărit. În această perioadă, pictorii au putut să creeze adevărate perspective atmosferice, ca reacţie la cele optice ale grădinilor franţuzeşti, pentru a recrea această atmosferă naturală.
Lacurile şi alte iazuri sunt atent create pentru a da impresia de natural. Încet, încet, grădina în stil englezesc a devenit din ce în ce mai mult la modă în Europa. Maria-Antoaneta chiar a ordonat construirea unei astfel de grădini la Versailles.
