16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Hotel cu ghinion

Avocaţii celebrului hotel cazino The Venetian din Las Vegas se confruntă cu un caz mai puţin obişnuit. Potrivit cotidianului austriac Krone, un taiwanez a decis să acţioneze hotelul în judecată după ce a pierdut două milioane de dolari, din cauza efectelor energetice negative din incintă. Printre altele, jucătorul taiwanez, pe numele său Yuan, acuză conducerea hotelului că ar fi făcut o gaură cu un diametru de un metru într-unul dintre pereţii apartamentului său prezidenţial, gaură acoperită ulterior cu o pânză neagră. Deşi la început a câştigat 400.000 de dolari, din cauza energiilor negative din hotel, taiwanezul a pierdut brusc două milioane. „Noi, asiaticii, agăţăm pânze albe sau negre doar când moare cineva din familie. Pentru oamenii normali, astfel de gesturi sunt tabu, cu atât mai mult pentru jucători“, a declarat indignat Yuan.

Clinică pentru inimile zdrobite

Dezamăgirile în amor se tratează. Cel puţin aceasta este părerea medicilor de la o clinică inedită, care va fi inaugurată la sfârşitul acestei săptămâni în Amsterdam. Vu Medical University Center va oferi asistenţă tuturor persoanelor care au fost respinse, părăsite, trădate sau dezamăgite. Terapia va fi psihologică, nicidecum farmaceutică. Medicii pleacă de la principiul că medicamentele nu sunt suficiente ca să rezolve problemele „de inimă“ şi au drept moto „conştiinţa ne face să ne simţim mai bine“. Medicii au povestit că mulţi pacienţi sunt interesaţi ce se întâmplă în corpul lor atunci când se îndrăgostesc şi se aleg cu „inima zdrobită“. Din acest motiv, specialiştii endocrinologi şi psihologi studiază cazurile, pentru a stabili dacă această „clinică“ a iubirii poate deveni o structură fixă.

Beyonce Knowles „fuge“ de kilogramele în plus

Ca orice vedetă care se respectă, Beyonce Knowles este foarte atentă la silueta sa. „Nu fac parte din categoria celor care nu trebuie să muncească. Nu pot mânca ce îmi doresc şi nu pot să nu merg la sală. Încerc să fac cât de mult cardio, aşa că, dacă am o zi lungă la dans, atunci alerg în jur de cinci kilometri. Dacă nu, atunci alerg zece“, a mărturisit solista. Beyonce nu vrea să exagereze. „Mă simt cel mai bine când nu sunt nici foarte slabă, nici foarte grasă, ca acum, când am forme. Fiecare dintre noi este diferit. E nevoie de multe sacrificii. Vorbim mai mult despre forţa ta mentală decât de cea fizică. Nu contează ce antrenor ai. Şi nu contează nici ce program urmezi. Trebuie să fii sănătos şi să faci alegerile corecte“.

Christina Ricci, din nou singură

La doar trei luni de la anunţul oficial al logodnei, actriţa Christina Ricci şi iubitul ei, comicul Owen Benjamin, au decis să meargă pe drumuri separate. „Owen a avut o petrecere aniversară duminica trecută şi totul părea grozav. La puţin timp după asta, au început să se certe şi au decis să reevalueze lucrurile. Aşa că logodna a fost amânată“, a povestit un apropiat al cuplului. Acesta a mai precizat că amorezii ar fi renunţat la legământul lor cu o săptămână înainte. „Sunt încă foarte apropiaţi. Vorbesc aproape în fiecare zi. A fost o decizie matură şi amândoi se simt bine. Sunt încă prieteni“, a spus acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS