Jocurile, amuzamentul şi glumele nu sunt inventate de omul modern, ci există de când lumea, fiind, aşa cum susţin experţii, liantul care a ţinut omenirea unită atâta vreme.
Antropologii susţin că oamenii primitivi foloseau timpul de joacă şi umorul pentru a învinge tendinţa înnăscută spre agresiune şi dominaţie şi că jocul a fost dintotdeauna un element necesar, chiar indispensabil pentru formarea unei comunităţi şi a societăţii. „Jocul şi umorul nu erau doar un mod de distracţie“, a explicat psihologul american Peter Gray. „Aceste activităţi reprezentau felul în care se menţinea grupul, o modalitate de a promova o oarecare egalitate şi o relativă pace, de care oamenii din acele vremuri depindeau în totalitate“, a mai spus profesorul Gray.
Cercetările efectuate în epoca modernă au scos la iveală faptul că umorul este o sursă nesecată de speranţă şi că, în plus, sarcasmul şi ironia fac parte integrantă din natura umană, fiind, cel mai probabil, un lucru benefic din punct de vedere al evoluţiei.
Jocul liber, pasul spre progres
În studiile şi lucrările sale, Peter Gray ia în considerare toate aceste aspecte, dar se concentrează mai mult pe un domeniu ce nu este studiat foarte amănunţit: jocurile copilăreşti văzute prin ochii adulţilor. Gray îşi imaginează că, în epoca primitivă, copiii se transformau în adulţi doar datorită faptului că se jucau „liber“. De fapt, spune psihologul, jocurile primitive ar putea fi asemănate cu cele existente în cultura contemporană. Şi atunci, ca şi acum, era vorba de un joc la care participă copii de vârste diferite, o joacă noncompetitivă tocmai pentru că nu este organizată de adulţi. Numai că această „joacă liberă“ este complet diferită de activităţile moderne de recreere precum jocurile video, privitul la televizor, sportul sau activităţile extracurriculare structurate. „Chiar şi când copiii participă la jocuri ce sunt competitive, ca, de exemplu, baschet sau cărţi, nu câştigul este pe primul loc, ci participarea, individual sau în echipă. Dacă această competiţie este dusă prea departe, nu mai e vorba de un joc liber“, a mai spus Peter Gray.
Părerea acestui psiholog este că „talentul“ cel mai important în viaţa socială este acela de a şti cum să facem pe plac celor din jur, satisfăcându-ne în acelaşi timp propriile nevoi şi dorinţe. Jocul şi joaca sunt cele două elemente care îi învaţă pe copii să se înţeleagă bine cu cei din jur, să facă şi compromisuri, să anticipeze şi să satisfacă şi nevoile lor.
Valoarea jocului
Jocul social contrabalansează înclinaţiile către lăcomie şi aroganţă şi promovează preocuparea pentru sentimentele şi bunăstarea celor din jur, numai că se pare că în ziua de azi ne-am cam îndepărtat de la aceste „obiceiuri“. Multe studii efectuate pe oamenii moderni au arătat că adulţii alocă din ce în ce mai puţin timp jocului. În plus, părinţii se asigură că micuţii lor sunt implicaţi în activităţi bine structurate şi în jocuri sportive competitive, iar cel mai grav lucru este că îşi găsesc totuşi timp să ţipe la propriii copii, la adversarii acestora şi chiar la arbitri. „Oamenii încep să-şi dea seama că s-a mers prea departe învăţând copiii doar să intre în competiţii“, a spus Peter Gray. „Omul modern privează copiii de formele normale, necompetitive ale jocului social, care sunt, de fapt, esenţiale pentru trezirea sentimentelor de egalitate, corectitudine şi preocupare faţă de nevoile celor din jur“, a adăugat psihologul. Acesta a concluzionat că s-ar putea emite teoria că acţiunile egoiste ce au avut drept rezultat recentul colaps economic sunt, pe undeva, simptomele unei societăţi care a uitat cum să se joace.
